LEGE nr. 554 din 2 decembrie 2004
contenciosului administrativ
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.154 din 7 decembrie 2004
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
CAP. I
Dispozitii generale
ART. 1
Subiectele de sezina
(1) Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public.
(2) Se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
(3) Avocatul Poporului, ca urmare a controlului realizat, potrivit legii sale organice, in baza unei sesizari a unei persoane fizice, daca apreciaza ca ilegalitatea actului sau excesul de putere al autoritatii administrative nu poate fi inlaturat decat prin justitie, poate sesiza instanta competenta de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petitionarul dobandeste, de drept, calitatea de reclamant, urmand a fi citat in aceasta calitate.
(4) Ministerul Public, atunci cand, in urma exercitarii atributiilor prevazute de legea sa organica, apreciaza ca incalcarile drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale persoanelor se datoreaza existentei unor acte administrative unilaterale individuale ale autoritatilor publice emise cu exces de putere, sesizeaza instanta de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vatamate. Petitionarul dobandeste, de drept, calitatea de reclamant, urmand a fi citat in aceasta calitate.
(5) Cand Ministerul Public apreciaza ca, prin excesul de putere, concretizat in emiterea unui act administrativ normativ, se vatama un interes public, va sesiza instanta de contencios administrativ competenta de la sediul autoritatii publice emitente.
(6) Autoritatea publica emitenta a unui act administrativ nelegal poate sa solicite instantei constatarea nulitatii acestuia, in situatia in care actul nu mai poate fi revocat, intrucat a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice. In cazul admiterii actiunii, instanta se va pronunta, la cerere, si asupra legalitatii actelor civile incheiate in baza actului administrativ nelegal, precum si asupra efectelor civile produse.
(7) Persoana vatamata in drepturile sale sau in interesele sale legitime, prin ordonante sau dispozitii din ordonante ale Guvernului neconstitutionale, se poate adresa instantei de contencios administrativ, in conditiile prezentei legi.
(8) In conditiile prezentei legi, actiunile in contencios administrativ pot fi introduse de prefect si de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, precum si de orice persoana de drept public vatamata intr-un drept sau, dupa caz, cand s-a vatamat un interes legitim.
(9) Participarea in instanta a reprezentantului Ministerului Public este obligatorie. Pentru situatia prevazuta la alin. (5), instanta, din oficiu sau la cerere, poate introduce in cauza organismele sociale cu personalitate juridica interesate.
ART. 2
Semnificatia unor termeni
(1) In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
a) persoana vatamata - orice persoana fizica sau juridica ori grup de persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vatamate prin acte administrative; in sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vatamate si organismele sociale care invoca vatamarea unui interes public prin actul administrativ atacat;
b) autoritatea publica - orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autoritatilor publice, in sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public;
c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dand nastere, modificand sau stingand raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect:
- punerea in valoare a bunurilor proprietate publica;
- executarea lucrarilor de interes public;
- prestarea serviciilor publice;
- achizitiile publice;
d) act administrativ-jurisdictional - actul juridic emis de o autoritate administrativa cu atributii jurisdictionale in solutionarea unui conflict, dupa o procedura bazata pe contradictorialitate si cu asigurarea dreptului la aparare;
e) contenciosul administrativ - activitatea de solutionare, de catre instantele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor in care cel putin una dintre parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;
f) instanta de contencios administrativ, denumita in continuare instanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel si tribunalele administrativ-fiscale;
g) nesolutionarea in termenul legal a unei cereri - faptul de a nu raspunde solicitantului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede alt termen;
h) refuzul nejustificat de a solutiona o cerere - exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea;
i) plangere prealabila - plangerea prin care se solicita autoritatii publice emitente sau celei ierarhic superioare, dupa caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, in sensul revocarii acestuia;
j) act de comandament cu caracter militar - actul administrativ referitor la problemele strict militare ale activitatii din cadrul fortelor armate, specifice organizarii militare, care presupun dreptul comandantilor de a da ordine subordonatilor in aspecte privitoare la conducerea trupei, in timp de pace sau razboi, sau, dupa caz, la indeplinirea serviciului militar;
k) serviciu public - activitatea organizata sau autorizata de o autoritate publica, in scopul satisfacerii, dupa caz, a unui interes public;
l) interes public - interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice;
m) exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere, apartinand autoritatilor administratiei publice, prin incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, prevazute de Constitutie sau de lege;
n) drept vatamat - orice drept fundamental prevazut de Constitutie sau de lege, caruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;
o) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat;
p) interes legitim public - posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept fundamental care se exercita in colectiv ori, dupa caz, in considerarea apararii unui interes public;
r) organisme sociale interesate - structuri neguvernamentale, sindicate, asociatii, fundatii si altele asemenea, care au ca obiect de activitate protectia drepturilor diferitelor categorii de cetateni sau, dupa caz, buna functionare a serviciilor publice administrative;
s) paguba iminenta - prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenta sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice ori a unui serviciu public;
s) instanta de executare - instanta care a solutionat fondul litigiului de contencios administrativ.
(2) Se asimileaza actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului in termenul legal.
ART. 3
Tutela administrativa
(1) Prefectul poate ataca, in termenele prevazute la art. 11, in fata instantei de contencios administrativ, actele emise de autoritatile administratiei publice locale, daca le considera nelegale.
(2) Agentia Nationala a Functionarilor Publici poate ataca in fata instantei de contencios administrativ actele autoritatilor publice centrale si locale prin care se incalca legislatia privind functia publica, in conditiile prezentei legi si ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata.
(3) Pana la solutionarea cauzei, actul atacat potrivit alin. (1) si (2) este suspendat de drept.
ART. 4
Exceptia de nelegalitate
(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate. In acest caz, instanta, constatand ca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, va sesiza prin incheiere motivata instanta de contencios administrativ competenta, suspendand cauza.
(2) Instanta de contencios administrativ se pronunta, dupa procedura de urgenta, in sedinta publica, cu citarea partilor.
(3) Solutia instantei de contencios administrativ este supusa recursului, care se declara in 48 de ore de la pronuntare ori de la comunicare si se judeca in 3 zile de la inregistrare, cu citarea partilor prin publicitate.
(4) In cazul in care instanta de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost constatata.
ART. 5
Actele nesupuse controlului si limitele controlului
(1) Nu pot fi atacate in contenciosul administrativ:
a) actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;
b) actele de comandament cu caracter militar.
(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara.
(3) Actele administrative emise pentru aplicarea regimului starii de razboi, al starii de asediu sau al celei de urgenta, cele care privesc apararea si securitatea nationala ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum si pentru inlaturarea consecintelor calamitatilor naturale, epidemiilor si epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.
(4) In litigiile prevazute la alin. (3) nu sunt aplicabile prevederile art. 14 si 21.
ART. 6
Actele administrativ-jurisdictionale
(1) Jurisdictiile administrative speciale sunt facultative si gratuite.
(2) Actele administrativ-jurisdictionale pot fi atacate direct la instanta de contencios administrativ competenta potrivit art. 10, in termen de 15 zile de la comunicare, daca partea nu exercita caile administrativ-jurisdictionale de atac.
(3) Daca partea care a optat pentru jurisdictia administrativa speciala intelege sa nu utilizeze calea administrativ-jurisdictionala de atac, va notifica aceasta organului administrativ-jurisdictional competent. Termenul prevazut la alin. (2) incepe sa curga de la data notificarii.
(4) Daca partea care a optat pentru jurisdictia administrativa speciala intelege sa renunte la calea administrativ-jurisdictionala in timpul solutionarii acestui litigiu, va notifica intentia sa organului administrativ-jurisdictional sesizat, care emite o decizie ce atesta renuntarea la jurisdictia administrativa speciala. Termenul prevazut la alin. (2) incepe sa curga de la data comunicarii acestei decizii.
CAP. II
Procedura de solutionare a cererilor in contenciosul administrativ
ART. 7
Procedura prealabila
(1) Inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie sa solicite autoritatii publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. Plangerea se poate adresa in egala masura organului ierarhic superior, daca acesta exista.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile si in ipoteza in care legea speciala prevede o procedura administrativ-jurisdictionala, iar partea nu a optat pentru aceasta.
(3) Este indreptatita sa introduca plangere prealabila si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul in care a luat cunostinta, pe orice cale, de existenta acestuia, in limitele termenului de 6 luni prevazut la alin. (7).
(4) Plangerea prealabila, formulata potrivit prevederilor alin. (1), se solutioneaza in termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. g).
(5) In cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vatamati prin ordonante sau dispozitii din ordonante, precum si in cazul prevazut la art. 4 alin. (2), nu este obligatorie procedura prealabila.
(6) Plangerea prealabila in cazul actiunilor care au ca obiect contractele administrative are semnificatia concilierii in cazul litigiilor comerciale, dispozitiile din Codul de procedura civila fiind aplicabile in mod corespunzator.
(7) Plangerea prealabila in cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai tarziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescriptie.
ART. 8
Obiectul actiunii judiciare
(1) Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila adresata autoritatii publice emitente sau daca nu a primit nici un raspuns in termenul prevazut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea, in tot sau in parte, a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat intr-un drept al sau, recunoscut de lege, prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a cererii.
(2) Instanta de contencios administrativ este competenta sa solutioneze litigiile care apar in fazele premergatoare incheierii unui contract administrativ, precum si orice litigii legate de aplicarea si executarea contractului administrativ.
(3) La solutionarea litigiilor prevazute la alin. (2) se va avea in vedere regula dupa care principiul libertatii contractuale este subordonat principiului prioritatii interesului public.
ART. 9
Actiunile impotriva ordonantelor Guvernului
(1) Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim prin ordonante sau dispozitii din ordonante introduce actiune la instanta de contencios administrativ, insotita de exceptia de neconstitutionalitate.
(2) Instanta de contencios administrativ, daca apreciaza ca exceptia indeplineste conditiile prevazute de art. 29 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, sesizeaza, prin incheiere motivata, Curtea Constitutionala si suspenda solutionarea cauzei pe fond.
(3) Instanta de contencios administrativ, dupa pronuntarea Curtii Constitutionale, repune cauza pe rol si va da termen, cu citarea partilor, numai daca ordonanta sau o dispozitie a acesteia a fost declarata neconstitutionala. In caz contrar, respinge actiunea ca inadmisibila pe fond.
(4) In situatia in care decizia de declarare a neconstitutionalitatii este urmarea unei exceptii ridicate in alta cauza, sesizarea instantei de contencios administrativ se va face in conditiile art. 7 alin. (5) si ale art. 11 alin. (1) si (2), cu precizarea ca termenele incep sa curga de la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
ART. 10
Instanta competenta
(1) Litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, de pana la 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.
(2) Recursul impotriva sentintelor pronuntate de tribunalele administrativ-fiscale se judeca de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, iar recursul impotriva sentintelor pronuntate de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel se judeca de Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.
(3) Reclamantul se poate adresa instantei de la domiciliul sau sau celei de la domiciliul paratului. Daca reclamantul a optat pentru instanta de la domiciliul paratului, nu se poate invoca exceptia necompetentei teritoriale.
ART. 11
Termenul de introducere a actiunii
(1) Cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual sau recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la:
a) data primirii raspunsului la plangerea prealabila sau, dupa caz, data comunicarii refuzului, considerat nejustificat, de solutionare a cererii;
b) data expirarii termenului legal de solutionare a cererii, fara a depasi termenul prevazut la alin. (2);
c) data incheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, in cazul contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusa si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai tarziu de un an de la data emiterii actului.
(3) In cazul actiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agentia Nationala a Functionarilor Publici, termenul curge de la data cand s-a cunoscut existenta actului nelegal, fiind aplicabile in mod corespunzator prevederile alin. (2).
(4) Ordonantele sau dispozitiile din ordonante care se considera a fi neconstitutionale, precum si actele administrative cu caracter normativ care se considera a fi nelegale pot fi atacate oricand.
(5) Termenul prevazut la alin. (1) este termen de prescriptie, iar termenul prevazut la alin. (2) este termen de decadere.
ART. 12
Documentele necesare
Reclamantul va anexa la actiune copia actului administrativ pe care il ataca sau, dupa caz, raspunsul autoritatii publice prin care i se comunica refuzul rezolvarii cererii sale. In situatia in care reclamantul nu a primit nici un raspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificata prin numarul si data inregistrarii la autoritatea publica, precum si orice inscris care face dovada indeplinirii procedurii prealabile.
ART. 13
Citarea partilor, relatii
(1) La primirea cererii, instanta va dispune citarea partilor si va putea cere autoritatii al carei act este atacat sa ii comunice de urgenta acel act, impreuna cu intreaga documentatie care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei.
(2) In situatia in care reclamant este un tert in sensul art. 1 alin. (2) sau cand actiunea este introdusa de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public, instanta va cere autoritatii publice emitente sa ii comunice de urgenta actul atacat impreuna cu documentatia care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei.
(3) In mod corespunzator situatiilor prevazute la alin. (1) si (2), dupa caz, se va proceda si in cazul actiunilor care au ca obiect refuzul de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.
(4) Daca autoritatea publica nu trimite in termenul stabilit de instanta lucrarile cerute, conducatorul acesteia va fi obligat, prin incheiere interlocutorie, sa plateasca statului, cu titlu de amenda judiciara, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de intarziere nejustificata.
ART. 14
Suspendarea executarii actului
(1) In cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, o data cu sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ pana la pronuntarea instantei de fond.
(2) Instanta va rezolva cererea de suspendare, de urgenta, cu citarea partilor.
(3) Cand in cauza este un interes public major, de natura a perturba grav functionarea unui serviciu public administrativ de importanta nationala, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusa si de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicandu-se in mod corespunzator.
(4) Incheierea sau, dupa caz, sentinta prin care se pronunta suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
ART. 15
Solicitarea suspendarii prin actiunea principala
(1) Suspendarea executarii actului administrativ unilateral poate fi solicitata de reclamant si prin cererea adresata instantei competente pentru anularea, in tot sau in parte, a actului atacat. In acest caz, instanta va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o data cu actiunea principala sau printr-o actiune separata, pana la solutionarea actiunii in fond.
(2) Dispozitiile alin. (2) si (4) ale art. 14 se aplica in mod corespunzator.
(3) Hotararea data cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspenda executarea.
ART. 16
Introducerea in cauza a functionarului
(1) Cererile in justitie prevazute de prezenta lege vor putea fi formulate si personal impotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a incheiat actul ori, dupa caz, care se face vinovata de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, daca se solicita plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru intarziere. In cazul in care actiunea se admite, persoana respectiva va putea fi obligata la plata despagubirilor, solidar cu autoritatea publica respectiva.
(2) Persoana actionata astfel in justitie il poate chema in garantie pe superiorul sau ierarhic, de la care a primit ordin scris sa elaboreze sau sa nu elaboreze actul.
ART. 17
Judecarea cererilor
(1) Cererile adresate instantei se judeca de urgenta si cu precadere in sedinta publica, in completul stabilit de lege.
(2) Pentru cererile formulate in baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevazute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru cauzele neevaluabile in bani, cu exceptia celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare.
(3) Hotararile vor fi redactate si motivate de urgenta, in cel mult 10 zile de la pronuntare.
ART. 18
Solutiile pe care le poate da instanta
(1) Instanta, solutionand cererea la care se refera art. 8 alin. (1), poate, dupa caz, sa anuleze, in tot sau in parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris.
(2) Instanta este competenta sa se pronunte, in afara situatiilor prevazute la art. 1 alin. (8), si asupra legalitatii actelor sau operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecatii.
(3) In cazul solutionarii cererii, instanta va hotari si asupra despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru.
(4) Atunci cand obiectul actiunii in contencios administrativ il formeaza un contract administrativ, in functie de starea de fapt, instanta poate:
a) dispune anularea acestuia, in tot sau in parte;
b) obliga autoritatea publica sa incheie contractul la care reclamantul este indrituit;
c) impune uneia dintre parti indeplinirea unei anumite obligatii;
d) suplini consimtamantul unei parti, cand interesul public o cere;
e) obliga la plata unor despagubiri pentru daunele materiale si morale.
(5) Solutiile prevazute la alin. (1) si la alin. (4) lit. b) si c) pot fi stabilite sub sanctiunea unei penalitati pentru fiecare zi de intarziere.
ART. 19
Termenul de prescriptie pentru despagubiri
(1) Cand persoana vatamata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi timp si despagubiri, termenul de prescriptie pentru cererea de despagubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei.
(2) Cererile se adreseaza instantelor de contencios administrativ competente, in termenul de un an prevazut la art. 11 alin. (2).
(3) Cererile prevazute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi in ceea ce priveste procedura de judecata si taxele de timbru.
ART. 20
Recursul
(1) Hotararea pronuntata in prima instanta poate fi atacata cu recurs, in termen de 15 zile de la pronuntare ori de la comunicare.
(2) Recursul suspenda executarea si se judeca de urgenta.
(3) In cazul admiterii recursului, instanta de recurs, casand sentinta, va rejudeca litigiul in fond, daca nu sunt motive de casare cu trimitere. Cand hotararea primei instante a fost data cu incalcarea dispozitiilor referitoare la competenta materiala din prezenta lege, cauza se va trimite la instanta competenta. Cand hotararea primei instante a fost pronuntata fara a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singura data, la aceasta instanta.
ART. 21
Judecarea recursului in situatii deosebite
(1) Recurentul, in situatii deosebite, cum ar fi implinirea termenului pana la care isi poate valorifica dreptul pretins, va putea solicita presedintelui instantei competente sa solutioneze recursul si stabilirea termenului de judecata a recursului chiar inainte de primirea dosarului.
(2) Cererea de fixare a unui termen de urgenta, insotita de dovada inregistrarii recursului la instanta de fond, se solutioneaza in termen de 24 de ore de la prezentarea acesteia presedintelui instantei de recurs.
(3) Solutia de admitere a cererii se comunica de indata instantei de fond, care are obligatia redactarii hotararii atacate, a comunicarii acesteia partilor, precum si a expedierii dosarului, intr-un termen de 5 zile.
(4) Motivarea recursului se poate face, sub sanctiunea nulitatii pentru tardivitate, in termen de doua zile de la comunicare.
(5) Procedura de citare a partilor si de comunicare a motivelor de recurs se va efectua cu prescurtarea termenului la 48 de ore, prin agent procedural sau prin orice mijloc rapid de comunicare a informatiilor scrise.
CAP. III
Procedura de executare
ART. 22
Titlul executoriu
Hotararile judecatoresti definitive si irevocabile, prin care s-au admis actiunile formulate potrivit dispozitiilor prezentei legi, constituie titluri executorii.
ART. 23
Obligatia publicarii
Hotararile judecatoresti definitive si irevocabile, prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ, sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor. Ele se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, sau, dupa caz, in monitoarele oficiale ale judetelor ori al municipiului Bucuresti, la cererea instantei de executare ori a reclamantului, fiind scutite de plata taxelor de publicitate.
ART. 24
Obligatia executarii
(1) Daca in urma admiterii actiunii autoritatea publica este obligata sa incheie, sa inlocuiasca sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris, executarea hotararii definitive si irevocabile se va face in termenul prevazut in cuprinsul ei, iar in lipsa unui astfel de termen, in cel mult 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a hotararii.
(2) In cazul in care termenul nu este respectat, se va aplica conducatorului autoritatii publice sau, dupa caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de intarziere, iar reclamantul are dreptul la despagubiri pentru intarziere.
(3) Neexecutarea sau nerespectarea hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile pronuntate de instanta de contencios administrativ si dupa aplicarea amenzii prevazute la alin. (2) constituie infractiune si se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda de la 25.000.000 lei la 100.000.000 lei.
ART. 25
Instanta de executare
(1) Sanctiunea si despagubirile prevazute la art. 24 alin. (2) se aplica, respectiv se acorda, de instanta de executare, la cererea reclamantului. Hotararea se ia in camera de consiliu, de urgenta, cu citarea partilor.
(2) Cererea prevazuta la alin. (1) este scutita de taxa de timbru.
(3) Hotararea pronuntata de instanta de executare poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplica, in mod corespunzator, si pentru punerea in executare a hotararilor instantelor de contencios administrativ date pentru solutionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.
ART. 26
Actiunea in regres
Conducatorul autoritatii publice se poate indrepta cu actiune impotriva celor vinovati de neexecutarea hotararii, potrivit dreptului comun. In cazul in care cei vinovati sunt functionari publici, se vor aplica reglementarile speciale.
CAP. IV
Dispozitii tranzitorii si finale
ART. 27
Judecarea cauzelor aflate pe rol
Cauzele aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a prezentei legi vor continua sa se judece potrivit legii aplicabile in momentul sesizarii instantei.
ART. 28
Completarea cu dreptul comun
(1) Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritatile publice, pe de o parte, si persoanele vatamate in drepturile sau interesele lor legitime, pe de alta parte, precum si cu procedura reglementata de prezenta lege. Compatibilitatea aplicarii unor norme ale Codului de procedura civila se stabileste de instanta, cu prilejul solutionarii exceptiilor.
(2) Actiunile introduse de Avocatul Poporului, de Ministerul Public, de prefect si de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, precum si cele introduse impotriva actelor administrative normative nu mai pot fi retrase.
ART. 29
Corelarea terminologica
Ori de cate ori intr-o lege speciala anterioara prezentei legi se face trimitere la Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau generic la instanta de contencios administrativ, trimiterea se va socoti facuta la dispozitiile corespunzatoare din prezenta lege.
ART. 30
Dispozitii tranzitorii
Pana la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se solutioneaza de sectiile de contencios administrativ ale tribunalelor.
ART. 31
Intrarea in vigoare
(1) Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(2) Pe aceeasi data se abroga Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, cu modificarile ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU
p. PRESEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA
Bucuresti, 2 decembrie 2004.
Nr. 554.
-------
Saturday, December 11, 2004
Saturday, December 04, 2004
Regimul strainilor in Romania - Decizia Curtii Constitutionale nr.464 din 4 decembrie 2003
DECIZIE nr. 464 din 4 decembrie 2003
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) si a celor ale art. 82 alin. (1) teza finala din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, aprobata cu modificari prin Legea nr. 357/2003
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
Nicolae Popa - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Ioan Vida - judecator
Florentina Balta - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) si a celor ale art. 82 alin. (1) teza finala din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, aprobata cu modificari prin Legea nr. 357/2003, exceptie ridicata de Keles Dursun in Dosarul nr. 592/CA/2003 al Curtii de Apel Constanta - Sectia contencios administrativ.
La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.
Curtea dispune a se face apelul si in Dosarul nr. 363C/2003, avand ca obiect aceeasi exceptie, ridicata de Genc Ali Riza in Dosarul nr. 635/CA/2003 al aceleiasi instante.

Curtea, din oficiu, pune in discutie conexarea dosarelor, avand in vedere identitatea de obiect a acestora.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, in temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicata, raportat la art. 164 din Codul de procedura civila, dispune conexarea Dosarului nr. 363C/2003 la Dosarul nr. 362C/2003, care a fost primul inregistrat. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) si a celor ale art. 82 alin. (1) teza finala din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002. Se arata ca art. 16 din Constitutie are in vedere persoane care au calitatea de cetateni romani, nefiind aplicabil strainilor. In acest sens este invocata si jurisprudenta Curtii Constitutionale. Totodata, se apreciaza ca prevederile criticate nu contravin nici celorlalte dispozitii constitutionale invocate in sustinerea exceptiei.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarelor, constata urmatoarele:
Prin incheierile din 12 iunie 2003, pronuntate in dosarele nr. 592/CA/2003 si nr. 635/CA/2003, Curtea de Apel Constanta - Sectia contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) si a celor ale art. 82 alin. (1) teza finala din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, exceptie ridicata de Keles Dursun si, respectiv, Genc Ali Riza.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, identica in ambele dosare, autorii acesteia sustin ca prevederile art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 incalca dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) si ale art. 18 alin. (1). Potrivit sustinerilor autorilor exceptiei, prevederile criticate din ordonanta de urgenta "creeaza o discriminare evidenta intre toti cetatenii romani si straini care pot constitui societati comerciale cu raspundere limitata potrivit Legii nr. 31/1990, republicata", intrucat, spre deosebire de cetatenii romani, cei straini "sunt obligati pentru prelungirea ulterioara a dreptului de sedere sa faca dovada crearii a cel putin 10 locuri de munca sau aport de capital in valuta de cel putin 50.000 euro - potrivit prevederilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. IV din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 sau sa prezinte inscrisuri care sa ateste venituri personale in cuantum de cel putin 500 euro lunar obtinute din activitati desfasurate pe teritoriul Romaniei conform art. 55 alin. (2) lit. d) pct. V".
O a doua critica de neconstitutionalitate priveste art. 82 alin. (1) teza finala din aceeasi ordonanta de urgenta, care, in opinia autorilor exceptiei, ar contraveni dispozitiilor art. 18 alin. (1) si ale art. 128 din Constitutie. Se sustine ca "dreptul la recurs, ca drept fundamental, este incalcat", iar sentinta pronuntata fiind irevocabila, "partile nu se pot adresa unei instante superioare printr-o cale ordinara de atac cu scopul casarii pentru eventualele motive de netemeinicie si nelegalitate a hotararii judecatoresti pronuntate de instanta de fond". De asemenea, in motivarea exceptiei se mai arata ca "exercitiul unor drepturi sau libertati poate fi restrans numai prin lege si numai in situatii limitativ prevazute, ceea ce intra in contradictie cu dispozitiile prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, care nu este o lege", incalcandu-se astfel dispozitiile art. 49 din Constitutie.
Curtea de Apel Constanta - Sectia contencios administrativ apreciaza ca dispozitiile criticate sunt constitutionale, iar exceptia de neconstitutionalitate formulata este neintemeiata. Se considera de catre instanta ca "exceptia invocata apare ca neintemeiata, cat timp dispozitiile ordonantei nu contravin principiului egalitatii, caci egalitatea intre cetateni nu impiedica stabilirea unor restrictii sau limitari ale drepturilor". Totodata, se precizeaza ca art. 55 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 vizeaza "modalitatea de prelungire a dreptului de sedere temporara in Romania a strainului care a intrat in tara in scopul desfasurarii activitatii comerciale si care trebuie sa faca dovada ca intr-adevar este interesat de o reala investitie, de o activitate comerciala prospera, si nu de a se folosi de acest scop doar pentru a locui in Romania".
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 82 alin. (1) teza finala, instanta considera ca "nici acest text nu vine in contradictie cu normele constitutionale", intrucat "accesul liber la justitie nu are semnificatia ca acesta trebuie asigurat la toate structurile judecatoresti si la toate caile de atac, legiuitorul fiind cel care poate institui reguli deosebite in considerarea unor situatii deosebite". De asemenea, instanta arata ca nici o reglementare internationala nu impune "un anumit numar al gradelor de jurisdictie sau un anumit numar al cailor de atac".
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate. De asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificarile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului. Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata.
In esenta, cu privire la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, se arata ca art. 16 din Constitutie nu este aplicabil cauzelor referitoare la straini, intrucat acest text are in vedere persoane care au calitatea de cetateni romani. In acest sens este invocata jurisprudenta Curtii Constitutionale. Se apreciaza ca prevederile criticate sunt in concordanta cu art. 18 alin. (1) din Constitutie, iar, raportat la art. 49 din Constitutie, acestea "nu contin restrangeri speciale ale exercitiului unor drepturi pentru straini".
Referitor la invocarea incalcarii art. 128 din Constitutie prin art. 82 alin. (1) teza finala din ordonanta de urgenta, Guvernul apreciaza ca exceptia este neintemeiata. Se arata, in acest sens, ca "accesul la justitie nu inseamna accesul la toate structurile judecatoresti si la toate caile de atac" si ca "art. 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu impune un anumit numar al gradelor de jurisdictie sau un anumit numar al cailor de atac". In sustinerea acestor opinii, Guvernul invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale, ca si pe cea a Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, prin hotararea pronuntata in cauza "Golder impotriva Regatului Unit", 1975, a statuat ca "Dreptul de acces la tribunale [...] nu este absolut".
Avocatul Poporului considera ca dispozitiile ordonantei de urgenta criticate sunt constitutionale.
Se apreciaza ca art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, fata de prevederile art. 18 alin. (1) si ale art. 49 din Constitutie, sunt constitutionale, intrucat "textul de lege criticat nu contine restrangeri speciale ale exercitiului unor drepturi pentru strainii care urmeaza procedura de prelungire a dreptului de sedere temporara in Romania". De asemenea, se sustine ca "dispozitiile art. 16 alin. (1) si alin. (2) din Constitutie, care reglementeaza egalitatea cetatenilor si a autoritatilor publice in fata legii, nu sunt aplicabile cauzelor referitoare la straini".
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 82 alin. (1) teza finala, Avocatul Poporului apreciaza ca acestea nu contravin prevederilor art. 128 din Constitutie, deoarece "reglementarea cailor ordinare sau extraordinare de atac este de competenta exclusiva a legiuitorului, care poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura". In acest sens, este invocata si jurisprudenta Curtii Constitutionale.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand incheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicata, precum si celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) si cele ale art. 82 alin. (1) teza finala din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul strainilor in Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 955 din 27 decembrie 2002, aprobata cu modificari prin Legea nr. 357/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 537 din 25 iulie 2003.
Textele criticate pentru neconstitutionalitate au urmatorul cuprins:
- Art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV) si (V): "Prelungirile ulterioare ale dreptului de sedere temporara se pot acorda daca strainul indeplineste urmatoarele conditii: [...]
d) cererile pentru prelungirile ulterioare ale dreptului de sedere temporara trebuie insotite de urmatoarele documente: [...]
(IV) documente din care sa rezulte ca investitia este concretizata in aport de capital sau transfer de tehnologie, in valoare de cel putin 70.000 euro ori crearea a 15 locuri de munca, in cazul actionarului, si 50.000 euro ori crearea a cel putin 10 locuri de munca, in cazul asociatului;
(V) documente care sa ateste venituri personale in cuantum de cel putin 700 euro lunar, in cazul actionarului, si 500 euro lunar, in cazul asociatului, obtinute din activitatea desfasurata pe teritoriul Romaniei.";
- Art. 82 alin. (1): "Dispozitia de parasire a teritoriului poate fi atacata in termen de 5 zile lucratoare de la data comunicarii, la Curtea de Apel Bucuresti, in cazul in care aceasta a fost emisa de Autoritatea pentru straini, sau la Curtea de Apel in a carei raza de competenta teritoriala se afla formatiunea teritoriala care a emis dispozitia de parasire a teritoriului. Sentinta instantei este definitiva si irevocabila."
In esenta, critica de neconstitutionalitate se bazeaza pe sustinerea ca dispozitiile vizate incalca dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea in drepturi, ale art. 18 alin. (1) privind cetatenii straini, precum si pe cele ale art. 49, devenit dupa revizuirea si republicarea Constitutiei art. 53, privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati. Cu referire la dispozitiile art. 82 alin. (1) din ordonanta de urgenta, este invocata si incalcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 128, devenit art. 129, privind folosirea cailor de atac.
Dispozitiile constitutionale invocate in sustinerea exceptiei, dupa revizuirea si republicarea Constitutiei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 767 din data de 31 octombrie 2003, au urmatorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1) si (2): "(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 18 alin. (1): "Cetatenii straini si apatrizii care locuiesc in Romania se bucura de protectia generala a persoanelor si a averilor, garantata de Constitutie si de alte legi.";
- Art. 53: "(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.";
- Art. 129: "Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii."
1. Examinand sustinerea potrivit careia dispozitiile art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, care reglementeaza conditiile prelungirilor ulterioare ale dreptului de sedere temporara a strainilor in Romania, sunt neconstitutionale deoarece ar incalca principiul constitutional al egalitatii in drepturi si pe cel privind protectia strainilor, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata. Dispozitiile cuprinse in ordonanta de urgenta criticata nu sunt aplicabile decat strainilor, insusi actul normativ vizat avand ca obiect reglementarea regimului acestora, ceea ce exclude orice posibilitate de comparare cu situatia cetatenilor romani prin raportare la dispozitiile art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, republicata. Sub acest aspect este evident ca prevederile criticate sunt aplicabile, in egala masura, tuturor strainilor aflati in situatia de a li se prelungi sederea temporara.
Nici incalcarea principiului constitutional privind protectia strainilor, prevazut de art. 18 alin. (1), nu poate fi retinuta deoarece nu se poate sustine, in mod rational, ca masurile instituite ar leza "protectia generala a persoanelor si a averilor" de care se bucura strainii si apatrizii din Romania. Prin instituirea celor doua conditii legiuitorul a avut in vedere protejarea fireasca a intereselor economice nationale si a fortei de munca autohtone, ceea ce corespunde obligatiei ce revine statului, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutie, republicata.
2. Curtea constata ca este neintemeiata si critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 82 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, care prevad ca sentinta curtii de apel prin care se solutioneaza cererea de anulare a dispozitiei de parasire a teritoriului este definitiva si irevocabila.
Asa cum s-a stabilit in jurisprudenta Curtii Constitutionale, accesul la justitie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se infaptuieste justitia, iar instituirea regulilor de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti, deci si reglementarea cailor de atac, este de competenta exclusiva a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constitutie, republicata, invocat in motivarea exceptiei, text care face referire la "conditiile legii", atunci cand reglementeaza exercitarea cailor de atac, ca de altfel si art. 126 alin. (2) din Constitutie, republicata, care, referindu-se la competenta instantelor judecatoresti si la procedura de judecata, stabileste ca acestea "sunt prevazute numai de lege".
In ceea ce priveste invocarea dispozitiilor art. 53 din Constitutie, republicata, Curtea retine ca acest text constitutional nu este incident in cauza, intrucat nu se pune problema restrangerii unor drepturi sau a unor libertati constitutionale, ci de exercitare a unei cai de atac impotriva unei hotarari judecatoresti, care, asa cum s-a aratat, se poate realiza numai daca legea o prevede si numai in conditiile stabilite de aceasta.
Referitor la afirmatia ca reglementarea criticata a fost stabilita printr-o ordonanta, iar nu printr-o lege, Curtea retine ca, potrivit art. 115 din Constitutie, republicata, in virtutea delegarii legislative, ordonantele emise de Guvern au aceeasi forta juridica cu a reglementarilor cuprinse in lege.
Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicata, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) si a celor ale art. 82 alin. (1) teza finala din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, aprobata cu modificari prin Legea nr. 357/2003, exceptie ridicata de Keles Dursun in Dosarul nr. 592/CA/2003 al Curtii de Apel Constanta - Sectia contencios administrativ si de Genc Ali Riza in Dosarul nr. 635/CA/2003 al aceleiasi instante.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 4 decembrie 2003.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
----------------

Tuesday, November 09, 2004
LEGE nr. 451 din 1 noiembrie 2004 privind marca temporala

EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.021 din 5 noiembrie 2004
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
ART. 1 Prezenta lege stabileste regimul juridic al marcii temporale si conditiile de furnizare a serviciilor de marcare temporala.

ART. 2 In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos se definesc dupa cum urmeaza: a) amprenta atasata unui document electronic reprezinta acea informatie cu ajutorul careia documentul poate fi identificat in mod unic, dar care nu permite deducerea continutului documentului respectiv; b) marca temporala este o colectie de date in forma electronica, atasata in mod unic unui document electronic; ea certifica faptul ca anumite date in forma electronica au fost prezentate la un moment de timp determinat furnizorului de servicii de marcare temporala; c) certificatul asociat marcii temporale este acea informatie cuprinsa in marca temporala prezentabila in forma inteligibila si care contine cel putin furnizorul de servicii de marcare temporala, numarul de ordine din registrul furnizorului si informatia reprezentand momentul de timp; d) baza de timp reprezinta sistemul unitar de referinta temporala la care se raporteaza toti furnizorii de servicii de marcare temporala; e) autoritatea de reglementare si supraveghere este autoritatea prevazuta in cap. IV "Monitorizare si control", sectiunea 1 "Autoritatea de reglementare si supraveghere" din Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica, denumita in continuare autoritatea.
ART. 3 (1) Marca temporala este formata din cel putin urmatoarele elemente: a) amprenta atasata documentului electronic supus marcarii; b) data si momentul de timp aferente documentului supus marcarii, exprimate in timp universal; c) informatii care identifica in mod unic furnizorul de servicii de marcare temporala; d) numarul de ordine din registrul furnizorului de servicii de marcare temporala. (2) Informatiile verificate la furnizorul de servicii de marcare temporala sunt: a) elementele de identificare ale certificatului relativ la cheia ce verifica marca; b) identificarea algoritmului utilizat pentru generarea amprentei. (3) Marca temporala poate sa contina si elementele de identificare ale solicitantului marcii temporale. ART. 4 (1) Marca temporala trebuie generata de un sistem informatic sigur, care va indeplini urmatoarele cerinte de securitate: a) asigura ca este imposibil sa fie emisa o marca corecta pentru un alt timp decat momentul cand a fost primit documentul sau sa se schimbe ordinea in care marcile de timp sunt emise; b) asigura continuitatea furnizarii serviciului. (2) Generarea marcii temporale trebuie sa garanteze un timp de raspuns; modul de calcul si eroarea maxim admisibila vor fi stabilite de autoritate prin norme. ART. 5 (1) Furnizorii de servicii de marcare temporala au obligatia de a crea si de a mentine un registru electronic operativ de evidenta cuprinzand momentul de timp la care au fost emise marcile temporale. (2) Structura si conditiile de exploatare ale registrului electronic vor fi stabilite de autoritate prin norme. ART. 6 (1) Cu 30 de zile inainte de inceperea activitatilor legate de emiterea marcilor temporale, persoanele care intentioneaza sa furnizeze servicii de marcare temporala au obligatia de a notifica autoritatii data inceperii acestor activitati. (2) O data cu efectuarea notificarii prevazute la alin. (1) furnizorii de servicii de marcare temporala au obligatia de a comunica autoritatii urmatoarele informatii si documente: a) asigurarea activitatilor conform art. 8; b) certificatul calificat pe baza caruia se va putea verifica semnatura asupra marcii temporale; c) politica referitoare la protectia datelor cu caracter personal care sa fie conforma cu legislatia romana in vigoare; d) orice alte informatii referitoare la activitatea de furnizare de servicii de marcare temporala cerute de autoritate. ART. 7 (1) Furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa dispuna de instrumente financiare asiguratorii pentru acoperirea prejudiciilor pe care le-ar putea cauza cu prilejul desfasurarii activitatilor legate de marcarea temporala. (2) Asigurarea se realizeaza fie prin subscrierea unei polite de asigurare la o societate de asigurari, fie prin intermediul unei scrisori de garantie din partea unei institutii financiare de specialitate sau printr-o alta modalitate stabilita prin decizie a autoritatii. (3) Suma asigurata si, respectiv, suma acoperita prin scrisoarea de garantie sunt stabilite de autoritate. ART. 8 (1) Furnizorii de servicii de marcare temporala au urmatoarele obligatii: a) sa mentina inregistrari ale marcilor temporale emise pe o perioada de 10 ani; b) sa pastreze documentatia aferenta algoritmilor si procedurilor de generare a marcilor temporale emise; c) sa asigure posibilitatea obtinerii si verificarii on-line a marcilor temporale; verificarea se face gratuit; d) sa asigure accesarea permanenta a bazei de timp. (2) In cazul incetarii activitatii, furnizorul de servicii de marcare temporala are obligatia sa transfere unui alt furnizor de servicii de marcare temporala sau, dupa caz, autoritatii registrul electronic operativ de evidenta, registrul marcilor temporale, precum si documentatia aferenta algoritmilor si procedurilor de generare a marcilor temporale emise. ART. 9 (1) Responsabilitatea aplicarii dispozitiilor prezentei legi si a reglementarilor legate de aceasta revine autoritatii. (2) In termen de 3 luni de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, autoritatea va desemna furnizorul unic de baza de timp. (3) Autoritatea va emite norme continand setul minimal de proceduri pentru activitatea de generare a marcii temporale, precum si procedurile de verificare a aplicarii acestora. (4) Autoritatea va supraveghea indeplinirea obligatiilor impuse de prezenta lege furnizorilor de servicii de marcare temporala. (5) In cazul in care furnizorul de servicii de marcare temporala este in imposibilitate de a-si indeplini obligatiile, autoritatea poate dispune suspendarea temporara sau, dupa caz, incetarea activitatii furnizorului. (6) In cadrul Registrului furnizorilor de servicii de certificare prevazut la art. 28 din Legea nr. 455/2001 se va crea o sectiune distincta, destinata furnizorilor de servicii de marcare temporala. Informatiile care trebuie prevazute in acest registru sunt stabilite de catre autoritate prin norme. ART. 10 (1) Furnizorul de servicii de marcare temporala raspunde pentru prejudiciul adus oricarei persoane care isi intemeiaza conduita pe efectele juridice ale respectivelor marci temporale: a) in ceea ce priveste exactitatea, in momentul eliberarii marcii temporale, a tuturor informatiilor pe care le contine; b) in ceea ce priveste asigurarea ca, in momentul eliberarii marcii temporale, furnizorul identificat in cuprinsul acesteia detinea datele de generare a marcii temporale corespunzatoare datelor de verificare a marcii temporale, prevazute in prezenta lege; c) in privinta indeplinirii tuturor obligatiilor prevazute la art. 3-8. (2) Furnizorul de servicii de marcare temporala nu raspunde potrivit alin. (1) in cazurile in care probeaza ca, desi a depus diligenta necesara, nu a putut impiedica producerea prejudiciului. ART. 11 (1) Furnizorul de servicii de marcare temporala poate sa indice in cuprinsul unei marci temporale restrictii ale utilizarii acesteia, precum si limite ale valorii operatiunilor pentru care aceasta poate fi utilizata, cu conditia ca respectivele restrictii sa poata fi cunoscute de terti. (2) Furnizorul de servicii de marcare temporala nu raspunde pentru prejudiciile rezultand din utilizarea unei marci temporale cu incalcarea restrictiilor prevazute in cuprinsul acesteia. ART. 12 (1) Constituie contraventie daca, potrivit legii, nu constituie infractiune si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei fapta furnizorului de servicii de marcare temporala care furnizeaza serviciul de marcare temporala fara notificarea prealabila prevazuta la art. 6. (2) Constituie contraventie daca, potrivit legii, nu constituie infractiune si se sanctioneaza cu amenda in cuantum de pana la 5% din cifra de afaceri incalcarea obligatiilor prevazute la art. 8 alin. (1) lit. a) si b). (3) Constituie contraventie daca, potrivit legii, nu constituie infractiune si se sanctioneaza cu amenda de la 50.000.000 lei la 500.000.000 lei incalcarea obligatiilor prevazute la art. 8 alin. (1) lit. c) si d). ART. 13 Prezenta lege se completeaza cu prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 429 din 31 iulie 2001. ART. 14 In termen de 3 luni de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, autoritatea va elabora normele tehnice si metodologice de aplicare a prezentei legi. ART. 15 Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR, VIOREL HREBENCIUC
PRESEDINTELE SENATULUI, NICOLAE VACAROIU
Bucuresti, 1 noiembrie 2004. Nr. 451.
______________

Friday, October 08, 2004
LEGE nr.359/2004-simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor jur
LEGE nr. 359 din 8 septembrie 2004
privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 839 din 13 septembrie 2004
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
CAP. I
Dispozitii generale
ART. 1
In scopul simplificarii procedurilor administrative si promovarii calitatii serviciilor, se instituie prezenta procedura de inmatriculare in registrul comertului si de inregistrare fiscala a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice sau de autorizare a functionarii persoanelor juridice care, potrivit legii, au obligatia sa ceara inmatricularea in registrul comertului.
ART. 2
In sensul prezentei legi, societatile comerciale, societatile si companiile nationale, grupurile de interes economic, regiile autonome si organizatiile cooperatiste, precum si sucursalele infiintate de acestea, denumite in continuare solicitanti, au obligatia ca, dupa inmatricularea in registrul comertului si inregistrarea fiscala, sa ceara autorizarea functionarii.
ART. 3
(1) Inmatricularea persoanelor fizice si a asociatiilor familiale in registrul comertului si inregistrarea fiscala a acestora se fac pe baza autorizatiei emise de primaria competenta, prin grija acesteia, potrivit legii speciale, fara a fi necesara pronuntarea de catre judecatorul delegat a incheierii prevazute la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Inmatricularea persoanelor juridice prevazute la art. 2, precum si a sucursalelor acestora se face potrivit prevederilor Legii nr. 26/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si celorlalte prevederi referitoare la inregistrarea in registrul comertului.
ART. 4
Autorizarea functionarii solicitantilor se face cu indeplinirea procedurilor prevazute de prezenta lege si de actele normative speciale care reglementeaza emiterea fiecarei autorizatii.
ART. 5
Prin autorizarea functionarii se intelege fie asumarea de catre solicitant a responsabilitatii privitoare la legalitatea desfasurarii activitatii, fie obtinerea actului administrativ emis de autoritatile administratiei publice competente, strict necesar pentru a permite solicitantului desfasurarea activitatilor prevazute in actele constitutive sau modificatoare inregistrate in registrul comertului.
CAP. II
Inregistrarea in registrul comertului
ART. 6
(1) Prin inregistrarea in registrul comertului se intelege inmatricularea persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice prevazute la art. 2, inscrierea de mentiuni, precum si inregistrarea altor operatiuni care, potrivit legii, se mentioneaza in registrul comertului.
(2) Solicitarea efectuarii inregistrarii in registrul comertului se face de catre fondatori, administratori sau de reprezentantii acestora, precum si de orice persoana interesata, in conditiile legii, prin intocmirea cererii de inregistrare.
(3) Inregistrarile in registrul comertului se fac in baza unei incheieri a judecatorului delegat sau a unei hotarari judecatoresti irevocabile, in afara de cazul in care legea prevede altfel.
(4) Persoanele juridice prevazute la art. 2 dobandesc personalitate juridica de la data pronuntarii incheierii judecatorului delegat, prin care se dispune autorizarea constituirii sau inmatricularea in registrul comertului, daca legea nu dispune altfel.
ART. 7
Prin efectuarea inregistrarilor in registrul comertului se asigura opozabilitatea actelor inregistrate fata de terti, cu exceptia cazurilor in care legea prevede conditia cumulativa a publicarii acestora in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
ART. 8
(1) La inmatriculare, solicitantilor li se elibereaza certificatul de inregistrare continand numarul de ordine in registrul comertului si codul unic de inregistrare atribuit de catre Ministerul Finantelor Publice, precum si alte acte prevazute de prezenta lege.
(2) La inregistrarea modificarilor actului constitutiv se elibereaza certificatul de inscriere de mentiuni, insotit de incheierea judecatorului delegat, precum si alte acte prevazute de prezenta lege.
(3) Termenul de eliberare a certificatului de inregistrare si a celui de inscriere de mentiuni este de cel mult 10 zile de la data inregistrarii cererii, daca prin incheieri pronuntate de judecatorul delegat nu se dispune altfel.
ART. 9
(1) Certificatul de inregistrare continand codul unic de inregistrare este documentul care atesta ca persoana juridica a fost luata in evidenta oficiului registrului comertului de pe langa tribunal si in evidenta organului fiscal.
(2) Daca certificatul de inregistrare contine si atributul fiscal "R", acesta atesta ca persoana juridica a fost luata in evidenta organului fiscal ca platitor de T.V.A.
(3) Pe parcursul existentei persoanei juridice dovada privind starea acesteia, referitoare la functionare, dizolvare, reorganizare, lichidare, reorganizare judiciara, faliment sau suspendare temporara a activitatii, se face cu extrasul de registru emis de oficiul registrului comertului de pe langa tribunal, valabil 30 de zile de la data emiterii.
(4) Termenul de eliberare a extrasului de registru este de cel mult 24 de ore de la data inregistrarii solicitarii.
(5) Certificatele constatoare ca un anumit act sau fapt este sau nu este inregistrat in registrul comertului vor fi eliberate in termen de 3 zile de la data inregistrarii cererii.
CAP. III
Atribuirea codului unic de inregistrare
ART. 10
Solicitarea inregistrarii fiscale se face prin depunerea cererii de inregistrare la oficiul registrului comertului de pe langa tribunal, iar atribuirea codului unic de inregistrare de catre Ministerul Finantelor Publice este conditionata de admiterea cererii de inregistrare in registrul comertului de catre judecatorul delegat.
ART. 11
(1) In vederea atribuirii codului unic de inregistrare de catre Ministerul Finantelor Publice, oficiile registrului comertului de pe langa tribunale transmit direct sau prin intermediul Oficiului National al Registrului Comertului, pe cale electronica, Ministerului Finantelor Publice, datele referitoare la inregistrarile efectuate in registrul comertului si cele continute in cererea de inregistrare fiscala.
(2) Pe baza datelor transmise potrivit alin. (1) Ministerul Finantelor Publice atribuie, in termen de maximum 24 de ore, codul unic de inregistrare.
ART. 12
(1) Pentru asociatiile familiale, precum si pentru persoanele juridice prevazute la art. 2 structura codului unic de inregistrare se stabileste de Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, Ministerul Sanatatii, Ministerul Administratiei si Internelor si Ministerul Justitiei.
(2) Pentru persoanele fizice codul unic de inregistrare coincide cu codul numeric personal atribuit de Ministerul Administratiei si Internelor sau, dupa caz, cu numarul de identificare fiscala atribuit de Ministerul Finantelor Publice.
ART. 13
Codul unic de inregistrare va fi utilizat de toate sistemele informatice care prelucreaza date privind persoanele fizice, asociatiile familiale si persoanele juridice prevazute la art. 2, precum si de acestea in relatiile cu tertii, inclusiv cu autoritatile si institutiile publice, pe toata durata functionarii lor.
ART. 14
(1) Dupa efectuarea inmatricularii societatilor comerciale in registrul comertului, un extras al incheierii judecatorului delegat se comunica, din oficiu, Regiei Autonome "Monitorul Oficial", spre publicare, pe cheltuiala solicitantului.
(2) Extrasul incheierii judecatorului delegat va cuprinde urmatoarele elemente: numarul si data incheierii, denumirea, sediul social si forma juridica, numele si adresa fondatorilor, administratorilor si, daca este cazul, a cenzorilor, domeniul si activitatea principala, capitalul social si durata de functionare.
(3) Pe extrasul prevazut la alin. (1) oficiul registrului comertului de pe langa tribunalul care a efectuat inmatricularea va mentiona codul unic de inregistrare atribuit si numarul de ordine in registrul comertului, iar acest document poate fi transmis si pe cale electronica.
(4) La cererea si pe cheltuiala solicitantului, incheierea judecatorului delegat se publica integral in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
CAP. IV
Procedura autorizarii functionarii
ART. 15
(1) La data eliberarii de catre oficiul registrului comertului de pe langa tribunal a certificatului de inregistrare continand codul unic de inregistrare sau, dupa caz, la data eliberarii certificatului de inscriere de mentiuni sau inainte de inceperea unei activitati care necesita autorizare, solicitantul are obligatia de a cere obtinerea urmatoarelor autorizatii:
a) actul de autorizare pentru prevenirea si stingerea incendiilor (P.S.I.), emis de brigazile si grupurile de pompieri militari din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor;
b) actul de autorizare sanitara, emis de directiile de sanatate publica teritoriale din subordinea Ministerului Sanatatii sau de ministerele cu retea proprie de sanatate publica;
c) actul de autorizare veterinara, emis de directiile veterinare si pentru siguranta alimentelor teritoriale sau, dupa caz, de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor sau de ministerele cu retea veterinara proprie;
d) actul de autorizare de mediu, emis de autoritatile publice teritoriale de protectie a mediului din subordinea Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor;
e) actul de autorizare din punct de vedere al protectiei muncii, emis de inspectoratele teritoriale de munca din subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.
(2) La cererea solicitantului, documentatia necesara obtinerii autorizarii functionarii persoanelor juridice sau sediilor secundare poate fi depusa o data cu cererea de inregistrare, insa termenul de eliberare a autorizatiilor prevazute la alin. (1) incepe sa curga de la data inregistrarii in registrul comertului a persoanei juridice sau a modificarii actelor constitutive.
(3) In sensul dispozitiilor prezentei legi, prin act de autorizare se intelege autorizatia, avizul sau alt act administrativ emis de autoritatile si institutiile publice competente, potrivit legii.
ART. 16
Autoritatile publice prevazute la art. 15 alin. (1), denumite in continuare autoritati publice implicate, vor delega, in functie de volumul activitatii, la birourile unice din cadrul oficiilor registrului comertului de pe langa tribunale, unul sau mai multi reprezentanti cu drept de semnatura.
ART. 17
(1) Procedura de autorizare a functionarii se desfasoara prin intermediul biroului unic din cadrul oficiului registrului comertului de pe langa tribunalul din judetul pe a carui raza solicitantul are stabilit sediul social principal sau secundar.
(2) Oficiile registrului comertului de pe langa tribunale au obligatia organizarii birourilor unice pentru efectuarea urmatoarelor activitati:
a) primirea cererii de autorizare, verificarea existentei documentelor necesare stabilite de autoritatile publice implicate si inregistrarea cererilor de autorizare in registrul special;
b) incasarea taxelor si tarifelor datorate autoritatilor publice implicate in procedura de autorizare a functionarii;
c) transmiterea la autoritatile publice implicate, daca este cazul, a cererilor de autorizare si a documentelor depuse de solicitant, pe baza de borderou si semnatura;
d) primirea de la autoritatile publice implicate a autorizatiilor si a actelor care se elibereaza solicitantilor si inregistrarea acestora in registrul special;
e) completarea si emiterea in termen a certificatelor constatatoare privind inregistrarea declaratiilor pe propria raspundere referitoare la autorizarea functionarii, potrivit prezentei legi;
f) tinerea in sistem computerizat a evidentei privind cererile de autorizare si modul de solutionare a acestora;
g) urmarirea termenelor prevazute de prezenta lege si eliberarea catre solicitanti a certificatelor constatatoare sau, dupa caz, a anexei privind autorizarea, care va deveni anexa la certificatul de inregistrare;
h) decontarea, prin Oficiul National al Registrului Comertului, cu autoritatile publice implicate a taxelor si tarifelor de autorizare incasate potrivit lit. b).
(3) Anexa la certificatul de inregistrare constituie actul administrativ emis de autoritatile publice implicate, care atesta faptul ca solicitantii au obtinut autorizatiile prevazute la art. 15 alin. (1), necesare pentru inceperea activitatii.
(4) Pentru sediul social principal si pentru fiecare sediu social secundar se va elibera cate o anexa la certificatul de inregistrare, care inlocuieste alte formulare de autorizare utilizate de autoritatile publice implicate, cu exceptia cazurilor strict prevazute de reglementarile armonizate cu legislatia comunitara si cuprinse in hotararea Guvernului prevazuta la art. 43 alin. (4).
ART. 18
(1) Cererile de autorizare a functionarii se depun la oficiul registrului comertului de pe langa tribunalul din judetul pe a carui raza solicitantul isi are stabilit sediul social principal sau secundar si vor fi insotite de documentele necesare pentru autorizare, precum si de dovezile privind achitarea taxelor si tarifelor aferente, datorate autoritatilor publice implicate.
(2) Personalul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal va verifica existenta la dosar a cererilor de autorizare, a documentelor si a dovezilor privind plata taxelor si tarifelor, dupa care va inregistra cererea intr-un registru special si, in termen de 24 de ore, o va inainta fiecarei autoritati publice implicate, impreuna cu documentele aferente.
(3) La inregistrarea cererii se va elibera solicitantului un exemplar cuprinzand numarul de ordine, data inregistrarii in registrul special si termenul de eliberare a anexei referitoare la autorizatii.
(4) In cazul prevazut la art. 15 alin. (2), cererile de autorizare a functionarii vor fi inaintate autoritatilor publice implicate, in termen de 24 de ore de la data inregistrarii in registrul comertului a persoanei juridice sau a modificarii actelor constitutive.
ART. 19
(1) Cererea de autorizare a functionarii se solutioneaza, dupa caz, de oficiul registrului comertului de pe langa tribunal sau de catre autoritatile publice implicate.
(2) Oficiul registrului comertului de pe langa tribunal va solutiona cererea dupa cum urmeaza:
a) in cazul in care solicitantul nu desfasoara, la sediul social principal sau secundar, activitatile prevazute in actul constitutiv sau modificator, va depune o declaratie pe propria raspundere in acest sens. O data cu eliberarea certificatului de inregistrare sau de inscriere de mentiuni, oficiul registrului comertului va elibera solicitantului un certificat constatator care atesta ca s-a inregistrat declaratia pe propria raspundere si ca nu este necesara autorizarea functionarii;
b) in cazul in care solicitantul depune declaratie pe propria raspundere, specifica pentru fiecare autoritate publica, ca indeplineste conditiile de autorizare, oficiul registrului comertului de pe langa tribunal va elibera solicitantului un certificat constatator care atesta inregistrarea declaratiei pe propria raspundere ca indeplineste conditiile de autorizare pentru activitatea sau obiectivul precizat.
(3) In alte cazuri decat cele prevazute la alin. (2), autoritatile publice implicate vor solutiona cererea dupa cum urmeaza:
a) in cazul in care constata indeplinirea cerintelor legale, vor comunca oficiului registrului comertului de pe langa tribunal autorizarea functionarii solicitantului;
b) in cazul in care constata neregularitati ale documentatiei depuse sau neindeplinirea conditiilor legale, vor notifica acest fapt solicitantului, la sediul inregistrat, precum si oficiului registrului comertului de pe langa tribunal, acordand un termen de 30 de zile de remediere a neregularitatilor constatate, care curge de la data primirii notificarii si poate fi prelungit la cererea expresa a solicitantului;
c) in cazul in care neregularitatile nu sunt remediate in termenul prevazut la lit. b), vor respinge cererea si vor mentiona refuzul de autorizare in anexa la certificatul de inregistrare.
(4) In registrul comertului se inregistreaza datele privitoare la activitatile pentru care se solicita autorizarea functionarii, potrivit alin. (2) si (3).
(5) In cazul prevazut la alin. (3) lit. a) si b), oficiul registrului comertului de pe langa tribunal va elibera solicitantului un certificat constatator care sa ateste ca s-a depus cererea de autorizare si ca aceasta este in curs de solutionare.
(6) Certificatele constatatoare prevazute la alin. (2) si (5) au regimul prevazut la art. 4 din Legea nr. 26/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
ART. 20
La data primirii notificarii prevazute la art. 19 alin. (3) lit. b), termenul de aprobare a autorizarii se intrerupe, urmand ca, de la data remedierii neregularitatilor semnalate prin notificare, sa curga un nou termen de 20 de zile pentru emiterea autorizatiei.
ART. 21
Termenele de comunicare intre oficiul registrului comertului de pe langa tribunal si autoritatile publice implicate a documentelor prevazute la art. 19 alin. (3) sunt:
a) 15 zile de la data inregistrarii cererii de autorizare, pentru actele prevazute la art. 19 alin. (3) lit. a) si c), fiind aplicabile dispozitiile art. 15 alin. (2);
b) 10 zile de la data inregistrarii cererii de autorizare, pentru notificarea prevazuta la art. 19 alin. (3) lit. b), fiind aplicabile dispozitiile art. 15 alin. (2).
ART. 22
(1) Eliberarea de catre oficiul registrului comertului de pe langa tribunal a documentelor prevazute la art. 19 alin. (2), alin. (3) lit. a) si c) si alin. (5) se va face astfel:
a) la data eliberarii certificatului de inregistrare, in cazurile prevazute la art. 19 alin. (2) lit. a) si b) si alin. (5);
b) in termen de 20 de zile de la data inregistrarii cererii de autorizare, in cazul prevazut la art. 19 alin. (3) lit. a) fiind aplicabile dispozitiile art. 15 alin. (2);
c) prin exceptie de la prevederile lit. b), in termen de 30 de zile de la data inregistrarii cererii de autorizare in registrul special, pentru solicitantii care functioneaza in mai mult de 5 sedii sociale secundare, precum si pentru cei cu mai mult de 5 activitati ce necesita evaluare in vederea autorizarii, fiind aplicabile dispozitiile art. 15 alin. (2).
(2) Termenele prevazute la alin. (1) incep sa curga de la data inregistrarii cererii de autorizare a functionarii la oficiul registrului comertului de pe langa tribunal si se calculeaza pe zile libere, cu exceptia prevazuta la art. 15 alin. (2).
ART. 23
In cazul in care una sau mai multe dintre autoritatile publice implicate comunica refuzul emiterii autorizatiei, oficiul registrului comertului de pe langa tribunal va proceda la emiterea anexei la certificatul de inregistrare. Anexa avand cuprinsa mentiunea privind refuzul autorizarii va fi eliberata solicitantului la termenul legal.
ART. 24
In cazul neindeplinirii de catre solicitant a obligatiilor stabilite de autoritatile publice implicate prin notificarea prevazuta de art. 19 alin. (3) lit. b) ori in cazul refuzului de autorizare, precum si in cazul reautorizarii, solicitantul are obligatia reluarii procedurii de autorizare a functionarii fata de autoritatea implicata emitenta a refuzului, potrivit dispozitiilor art. 18.
ART. 25
Oficiile registrului comertului de pe langa tribunale asigura conditiile necesare pentru arhivarea cererilor de autorizare, a documentelor emise in aplicarea procedurii de autorizare a functionarii, precum si gestionarea datelor cu privire la activitatea de autorizare a functionarii, iar arhivarea documentatiei care a stat la baza autorizarii se face de catre autoritatile publice implicate.
CAP. V
Preschimbarea certificatului de inmatriculare si a celui de inregistrare fiscala
ART. 26
Pana la data de 30 decembrie 2004, persoanele juridice prevazute la art. 2 care, pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, nu au preschimbat certificatul de inmatriculare si cel de inregistrare fiscala au obligatia de a solicita la oficiul registrului comertului de pe langa tribunalul din judetul in a carui raza au sediul social principal sau secundar preschimbarea acestora cu noul certificat de inregistrare continand codul unic de inregistrare.
ART. 27
Procedura stabilita prin prezenta lege pentru autorizarea functionarii se aplica in mod corespunzator si preschimbarilor prevazute la art. 26.
ART. 28
La data eliberarii noului certificat de inregistrare continand codul unic de inregistrare, in masura in care autorizatiile de functionare nu mai sunt valabile sau nu au fost obtinute, se va proceda conform prevederilor art. 18.
ART. 29
In cadrul procedurii de preschimbare sau la infiintarea sediilor sociale secundare din alte judete, autorizarea functionarii acestora se solicita la oficiul registrului comertului de pe langa tribunalul din judetul in a carui raza se afla acest sediu.
ART. 30
(1) Neefectuarea preschimbarii certificatului de inmatriculare si a celui de inregistrare fiscala cu noul certificat de inregistrare continand codul unic de inregistrare, pana la termenul prevazut la art. 26, atrage dizolvarea de drept a persoanelor juridice prevazute la art. 2.
(2) Constatarea dizolvarii de drept se face prin incheierea judecatorului delegat, pronuntata la cererea Oficiului National al Registrului Comertului.
(3) Incheierea judecatorului delegat se inregistreaza in registrul comertului si se comunica concomitent persoanei juridice la sediul social, Ministerului Finantelor Publice, la Agentia Nationala de Administrare Fiscala pe cale electronica, si se publica concomitent pe pagina de Internet a Oficiului National al Registrului Comertului, precum si la sediul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal.
ART. 31
(1) Incheierea de constatare a dizolvarii de drept este supusa numai recursului, la cererea oricarei persoane interesate, in termen de 15 zile de la publicarea prevazuta la art. 30 alin. (3).
(2) Daca nu s-a declarat recurs sau recursul a fost respins, persoana juridica intra in lichidare potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) In termen de 6 luni de la data pronuntarii incheierii de dizolvare, prevazuta de art. 30 alin. (2), sau, dupa caz, de la data respingerii recursului formulat impotriva acesteia, reprezentantul legal al persoanei juridice are obligatia numirii si inregistrarii in registrul comertului a lichidatorului.
(4) Daca nu exista reprezentant legal ori acesta nu procedeaza la numirea lichidatorului in termenul prevazut la alin. (3), la cererea oricarei persoane interesate, judecatorul delegat numeste un lichidator de pe Lista practicienilor in reorganizare si lichidare, remunerarea acestuia urmand a fi facuta din averea persoanei juridice dizolvate sau, in cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit in temeiul Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(5) Daca in termenul prevazut la alin. (3) judecatorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului in conditiile alin. (3) si (4), persoana juridica se radiaza din oficiu din registrul comertului, prin incheiere a judecatorului delegat, pronuntata la cererea Oficiului National al Registrului Comertului.
(6) Incheierea de radiere se inregistreaza in registrul comertului, se comunica si se publica potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (3).
(7) Bunurile ramase in patrimoniul persoanei juridice dupa radierea acesteia din registrul comertului, in conditiile alin. (5) si (6), se considera bunuri abandonate.
ART. 32
Certificatele de inregistrare si anexele la acestea, eliberate conform procedurilor de solutionare a cererilor existente anterior intrarii in vigoare a prezentei legi, isi pastreaza valabilitatea.
CAP. VI
Servicii de asistenta
ART. 33
In cadrul oficiilor registrului comertului de pe langa tribunale se desfasoara activitati de asistenta acordate solicitantilor, la cererea si pe cheltuiala acestora, in vederea asigurarii indrumarii pentru efectuarea procedurilor necesare inregistrarii in registrul comertului a actelor constitutive sau modificatoare si a obtinerii autorizarii functionarii de la autoritatile publice implicate.
ART. 34
(1) Serviciile de asistenta se asigura prin personalul specializat din cadrul oficiilor registrului comertului de pe langa tribunale.
(2) Serviciile de asistenta se acorda in mod facultativ, la cererea si pe cheltuiala solicitantului, inainte de depunerea cererii de inregistrare sau, dupa caz, a cererii de autorizare, la oficiul registrului comertului de pe langa tribunal.
(3) Serviciile de asistenta se solicita prin cerere de servicii explicita, cuprinzand serviciile solicitate, obligatiile partilor, termenele si tarifele datorate.
(4) Modelul si continutul cererii de servicii se stabilesc de catre Oficiul National al Registrului Comertului.
ART. 35
(1) Serviciile de asistenta care se presteaza de oficiile registrului comertului de pe langa tribunale sunt:
a) indrumarea prealabila privind formalitatile legale pentru constituirea si modificarea actelor constitutive ale firmelor;
b) indrumarea pentru completarea corecta a cererii de inregistrare, a formularelor tipizate specifice activitatii registrului comertului, a cererii de autorizare;
c) tehnoredactarea cererii de inregistrare;
d) proiectarea si executia siglei si a emblemei pentru firme;
e) obtinerea evaluarii prin expertiza a bunurilor subscrise ca aport in natura la capitalul social;
f) asigurarea obtinerii, dupa caz, pentru bunurile imobile, a:
- dovezii intabularii;
- certificatului constatator al sarcinilor cu care, eventual, este grevat respectivul bun;
g) redactarea declaratiei pe propria raspundere a fondatorilor, administratorilor, imputernicitilor sucursalelor si a cenzorilor ca indeplinesc conditiile prevazute de lege;
h) redactarea actului constitutiv al persoanelor juridice supuse obligatiei de inregistrare in registrul comertului;
i) redactarea statutului pentru societatea cu raspundere limitata cu asociat unic;
j) redactarea actului aditional sau, dupa caz, a hotararii adunarii generale a membrilor sau asociatilor ori actionarilor, a deciziei consiliului de administratie privind modificari ale actului constitutiv referitoare la:
- sediul social;
- denumirea firmei sau emblema acesteia;
- durata de functionare;
- forma juridica;
- domeniul principal de activitate si activitatea principala;
- obiectul de activitate sau codificarea ori recodificarea acestuia in conformitate cu Ordinul presedintelui Institutului National de Statistica nr. 601/2002 privind actualizarea Clasificarii activitatilor din economia nationala - CAEN;
- administratori si cenzori;
- alte elemente ale actului constitutiv (nume, domiciliu, participare la profit si pierderi etc.);
- primirea, retragerea de membri sau asociati;
- majorarea sau reducerea capitalului social;
- infiintarea sau desfiintarea de sedii sociale secundare;
- divizare sau fuziune;
- dizolvare sau lichidare;
k) obtinerea autentificarii actului constitutiv sau a actului aditional;
l) darea de data certa pentru actele redactate de serviciile de asistenta;
m) extragerea din bazele de date de acte normative si listarea pentru eliberare, la cerere.
CAP. VII
Taxe si tarife
ART. 36
Prin derogare de la prevederile art. 28 alin. 2 lit. c) din Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, cuantumul onorariilor pentru autentificarea ori darea de data certa a actelor constitutive si declaratiilor pe propria raspundere ale fondatorilor, administratorilor si cenzorilor, privind indeplinirea conditiilor prevazute de lege, precum si al celor pentru modificarea actelor constitutive se stabileste in suma fixa prin hotarare a Guvernului, initiata de Ministerul Justitiei, pe baza propunerilor Uniunii Nationale a Notarilor Publici, cu avizul Ministerului Finantelor Publice.
ART. 37
Tarifele percepute pentru publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, a actelor prevazute la art. 14 alin. (1) si (4) se stabilesc prin hotarare a Guvernului, initiata de Ministerul Finantelor Publice pe baza propunerii Regiei Autonome "Monitorul Oficial".
ART. 38
(1) Pentru operatiunile efectuate de oficiile registrului comertului de pe langa tribunale pentru obtinerea autorizarii functionarii persoanelor juridice, nivelul taxelor se stabileste prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Justitiei.
(2) Taxele si tarifele pentru eliberarea autorizatiilor de functionare se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministerelor in subordinea carora functioneaza autoritatile publice implicate.
(3) Taxele si tarifele datorate de solicitanti autoritatilor publice implicate se achita la oficiile registrului comertului de pe langa tribunale si se vireaza de catre Oficiul National al Registrului Comertului in conturile titularilor.
ART. 39
Tarifele pentru prestarea serviciilor de asistenta prevazute la art. 35 se stabilesc prin ordin al ministrului justitiei.
ART. 40
Cuantumul taxelor, tarifelor si onorariilor prevazute la art. 36-39 se poate indexa anual in functie de rata inflatiei.
CAP. VIII
Dispozitii finale
ART. 41
(1) Constituie contraventie si se sanctioneaza, potrivit legii, cu amenda cuprinsa intre 10.000.000 lei si 100.000.000 lei, desfasurarea oricarei activitati de catre persoanele juridice prevazute la art. 2, inaintea obtinerii autorizarii functionarii prevazute de prezenta lege si de actele normative speciale, daca, potrivit legii, fapta nu constituie infractiune.
(2) Constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii prevazute la alin. (1) se realizeaza de organele de control ale institutiilor competente sa emita autorizarea de functionare.
(3) Contraventiei prevazute la alin. (1) ii sunt aplicabile prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
(4) Pierderea documentelor depuse de solicitant, de catre oficiile registrului comertului sau de catre autoritatile publice implicate se sanctioneaza cu plata unei amenzi judiciare de la 500.000 lei la 5.000.000 lei, prin incheiere pronuntata de judecatorul delegat.
(5) Dispozitiile art. 46 din Legea nr. 26/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica in mod corespunzator.
ART. 42
(1) In toate cazurile in care o lege sau un alt act normativ de acelasi rang prevede radierea de drept a unei persoane juridice inregistrate in registrul comertului, constatarea dizolvarii de drept, ca etapa prealabila obligatorie, urmeaza procedura prevazuta la art. 30 alin. (2) si (3).
(2) Dupa constatarea dizolvarii de drept sunt aplicabile dispozitiile art. 31.
(3) In cazul in care un act normativ, ulterior inregistrarii unei persoane juridice in registrul comertului, dispune incetarea de drept a activitatii sau lipsirea de drept de efecte a actului de autorizare, de infiintare, de incuviintare sau de recunoastere, orice persoana interesata va putea solicita instantei competente sa constate modificarea de drept a actelor constitutive ale persoanei juridice in ceea ce priveste obiectul de activitate si, dupa caz, daca acest obiect de activitate este unic, sa constate dizolvarea de drept a persoanei juridice.
(4) Prin hotararea pronuntata potrivit alin. (3), instanta competenta va dispune inregistrarea in registrul comertului a hotararii pronuntate, ramasa irevocabila, si publicarea acesteia in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, pe cheltuiala persoanei care a facut cererea.
(5) In cazul dizolvarii de drept prevazute la alin. (3) sunt aplicabile dispozitiile alin. (2) privitoare la lichidare si radiere.
ART. 43
(1) Modelul cererii de inregistrare in registrul comertului si al certificatului de inregistrare se stabilesc prin ordin al ministrului justitiei, la propunerea Oficiului National al Registrului Comertului.
(2) Modelul cererii de inregistrare fiscala se stabileste prin ordin al ministrului finantelor publice, urmand a fi inclus in cererea de inregistrare in registrul comertului.
(3) Modelul cererii de autorizare si al anexei la certificatul de inregistrare se stabilesc prin ordin comun al ministrului justitiei, al conducatorilor ministerelor care au in subordine autoritatile publice implicate, precum si al conducatorilor celorlalte autoritati ale administratiei publice implicate, la propunerea Oficiului National al Registrului Comertului.
(4) Procedurile si anexele la acestea, cuprinzand listele privind activitatile sau obiectivele care necesita autorizarea si cele privind activitatile sau obiectivele care sunt considerate autorizate pe baza declaratiei pe propria raspundere, precum si documentele necesare pentru autorizarea functionarii, perioada de valabilitate si modalitatea de reautorizare se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministerelor in subordinea carora functioneaza autoritatile publice implicate si a autoritatilor publice autonome implicate, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi.
(5) Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, autoritatile publice implicate vor incheia protocoale cu Oficiul National al Registrului Comertului, avand ca obiect schimbul de informatii si stabilirea procedurilor comune de lucru.
(6) Autoritatile publice implicate vor comunica oficiilor registrului comertului de pe langa tribunale anularea autorizatiilor de functionare, pentru a fi mentionata in registrul comertului si in extrasul de registru prevazut la art. 9 alin. (3).
(7) Modelul extrasului de registru prevazut la art. 9 alin. (3), precum si al certificatului constatator prevazut la art. 19 alin. (2) si (5) se stabilesc prin ordin al ministrului justitiei.
(8) Oficiul registrului comertului de pe langa tribunal va mentiona in registrul comertului autorizatiile emise sau anulate de autoritatile publice implicate.
ART. 44
(1) Cererile de inregistrare si cele de autorizare a functionarii, impreuna cu documentele insotitoare prevazute de reglementarile in vigoare, pot fi transmise si prin corespondenta cu valoare declarata, data primirii fiind considerata data inregistrarii cererii.
(2) Corespondenta va contine si dovada privind plata taxelor si tarifelor legale, care se poate face prin orice instrumente de plata, in contul Oficiului National al Registrului Comertului, deschis la Directia de Trezorerie si Contabilitate Publica a Municipiului Bucuresti.
(3) Comunicarea de catre oficiile registrului comertului a anexei continand autorizatiile de functionare emise de autoritatile publice implicate, precum si orice corespondenta cu solicitantii se pot face si prin posta, la sediul social principal ori secundar sau la domiciliul ales, declarat in cererea de inregistrare ori autorizare a functionarii.
ART. 45
Cererile de inregistrare depuse la oficiile registrului comertului de pe langa tribunale pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi se solutioneaza potrivit procedurilor in vigoare la data depunerii.
ART. 46
(1) Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(2) Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi, se abroga Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitati administrative pentru inregistrarea si autorizarea functionarii comerciantilor, aprobata si modificata prin Legea nr. 370/2002, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 413 din 14 iunie 2002, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 174 alin. (2) din titlul V - Grupurile de interes economic - al cartii I - Reglementari generale pentru prevenirea si combaterea coruptiei - din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU
PRESEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU
Bucuresti, 8 septembrie 2004.
Nr. 359.
-----------

Subscribe to:
Posts (Atom)