HOTARARE din 27 mai 2003 in cauza Crisan impotriva Romaniei

HOTARARE din 27 mai 2003
in cauza Crisan impotriva Romaniei
EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.136 din 1 decembrie 2004


(Cererea nr. 42930/98)

In cauza Crisan impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuand in cadrul unei camere formata din: J.-P.
Costa, presedinte, L Loucaides, C. Birsan, K. Jungwiert.V. Butkevych, W. Thomassen, A. Mularoni,
judecatori; si T.L. Eariy, grefier adjunct de sectie,
dupa deliberarea ce a avut loc in camera de consiliu, la data de 6 mai 2003,
pronunta hotararea urmatoare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla cererea nr. 42930/98, indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Ioan Crisan ("reclamantul"), a sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului ("Comisia") la data de 24 iunie 1998, in temeiul fostului articol 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul este reprezentat in fata Curtii de doamna E. Crangariu, avocata in Baroul Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. I. Tarcea.
3. Reclamantul invoca, in special, incalcarea dreptului sau de acces la justitie, garantat de art. 6 alin. 1 din Conventie, avand in vedere refuzul instantelor interne de a examina legalitatea unei decizii emise de o autoritate administrativa pe motivul modificarii, pe durata procedurii, a legislatiei referitoare la competenta instantelor.
4. Cererea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie (conform art. 5 alin. 2 din Protocolul nr. 11 la Conventie).
5. Cererea a fost repartizata primei sectii a Curtii (conform art. 52 alin. 1 din Regulament). In cadrul acestei sectii, camera desemnata sa examineze cererea (conform art. 27 alin. 1 din Conventie) a fost constituita potrivit art. 26 alin. 1 din Regulament.
6. La data de 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura sectiilor sale (art. 25 alin. 1 din Regulament). Cererea a fost repartizata celei de-a doua sectii a Curtii, reorganizata astfel (art. 52 alin. 1).
7. Prin decizia din 10 septembrie 2002, Curtea a declarat cererea admisibila.
8. Reclamantul si Guvernul au depus observatii scrise cu privire la fondul cauzei (conform art. 59 alin. 1 din Regulament).

IN FAPT

I. CIRCUMSTANTELE CAUZEI

9. Reclamantul, Ioan Crisan, este cetatean roman, nascut in 1932 si are domiciliul in Bucuresti. El este reprezentat in fata Curtii de doamna E. Crangariu, avocata in Baroul Bucuresti.

Circumstantele cauzei
10. In 1990, reclamantul a solicitat Comisiei de aplicare (numita in continuare Comisia) a Decretului-lege nr. 118/1990 sa constate ca el fusese persecutat din motive politice in timpul regimului comunist si sa ii acorde drepturile cuvenite in temeiul decretului sus-mentionat. El a aratat ca intre 1973 si 1980 si intre 1977 si 1987 a fost anchetat de politie si concediat din motive politice.
11. Prin decizia din 22 aprilie 1991, Comisia i-a respins cererea.
12. La o data neprecizata, reclamantul a contestat aceasta decizie la Tribunalul Municipiului Bucuresti. El si-a intemeiat contestatia pe articolul 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, conform caruia persoana interesata putea face contestatie la tribunal impotriva deciziei Comisiei.
13. In 1993, reclamantul a solicitat din nou Comisiei sa constate ca fusese persecutat in timpul regimului comunist si sa ii acorde drepturile cuvenite. El a aratat ca fusese internat abuziv intr-un spital psihiatric intre 1973 si 1981.
14. Prin decizia din 6 ianuarie 1994, Comisia a admis noua sa cerere. Comisia a constatat, mai intai, ca, intre 1973 si 1981, reclamantul fusese internat din motive politice in spitale psihiatrice, timp de doua luni si 25 de zile. Aceasta a apreciat, prin urmare, ca reclamantul intruneste conditiile prevazute de articolul 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 pentru recunoasterea statutului de persoana persecutata din motive politice si i-a acordat acestuia o indemnizatie lunara cu acest titlu.
15. Reclamantul a contestat aceasta decizie la Tribunalul Municipiului Bucuresti. El s-a plans in special de faptul ca nu toate probele prin care el intentiona sa dovedeasca numarul efectiv de zile pe care le petrecuse internat in mod abuziv in spitale psihiatrice fusesera admise de catre Comisie.
16. La data de 26 septembrie 1995, Tribunalul Municipiului Bucuresti a hotarat sa conexeze cele doua contestatii introduse de reclamant impotriva deciziilor pronuntate de Comisie la 22 aprilie 1991, respectiv, 6 ianuarie 1994.
17. Prin decizia din 21 octombrie 1997, tribunalul a respins cele doua contestatii conexe, declarandu-le inadmisibile. Acesta a constatat, mai intai, ca Guvernul a adoptat, la 10 septembrie 1997, Ordonanta de urgenta nr. 41 pentru modificarea si completarea Decretului-lege nr. 118/1990, care a modificat partial acest decret. Tribunalul a subliniat apoi faptul ca aceasta ordonanta a intrat in vigoare la data publicarii sale in "Monitorul Oficial" si anume, la 7 septembrie 1997 si ca ea a abrogat in mod expres articolul 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, potrivit caruia persoana interesata poate contesta decizia Comisiei in fata unei instante.
In final, tribunalul a aratat ca ordonanta nu cuprindea nici o precizare referitoare la contestatiile aflate in curs in fata unei instante si a decis, prin urmare, sa se declare necompetenta de a se pronunta in cazul contestatiilor introduse de reclamant, acestea nemaifiind prevazute de lege drept cai de atac impotriva deciziilor Comisiei.
18. Reclamantul a facut recurs impotriva acestei hotarari. El a subliniat faptul ca tribunalul a incalcat principiul neretroactivitatii legii civile, prevazut de Codul civil.
19. Prin hotararea definitiva din 13 februarie 1998, Curtea de Apel a confirmat decizia tribunalului. Aceasta a respins recursul introdus de reclamant, cu motivarea ca tribunalele nu au competenta de a modifica legalitatea deciziilor Comisiei, avand in vedere amendarea Decretului-lege nr. 118/1990 prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/1997.

II. DREPTUL INTERN APLICABIL

1. Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri
Articolul 5
"(...) se infiinteaza in fiecare judet si in municipiul Bucuresti cate o comisie alcatuita din presedinte si cel mult 6 membri.
Presedintele trebuie sa fie jurist. Din comisie fac parte 2 reprezentanti ai directiilor de munca si ocrotiri sociale si cel mult 4 reprezentanti ai Asociatiei fostilor detinuti politici si victime ale dictaturii.
Pentru coordonarea activitatii comisiilor judetene, se infiinteaza o comisie centrala alcatuita din cate un reprezentant al Ministerului Justitiei, Ministerului Muncii si Ocrotirilor Sociale si 5 reprezentanti ai Asociatiei fostilor detinuti politici si victime ale dictaturii."
Articolul 9
"(...) Comisia este obligata sa se pronunte asupra cererii in termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotarare motivata.
Impotriva hotararii, persoana interesata sau directiile de munca si protectie sociala pot face contestatie la tribunalul judetean sau al municipiului Bucuresti in termen de 15 zile de la comunicarea hotararii catre acestia.
Hotararea tribunalului este definitiva."

2. Ordonanta de urgenta nr. 41/1997 din 10 iulie 1997 pentru modificarea si completarea Decretului-lege nr. 118/1990
Articolul II
"Articolul 9 din Decretul-lege nr. 118/1990 se abroga la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta."

3. Legea nr. 55 din 2 martie 1998 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 (publicata in "Monitorul Oficial" la 9 martie 1998).
"7. Articolul 10 din Decretul-lege nr. 118/1990 va avea urmatorul cuprins: [...] 5. Impotriva deciziei persoana interesata poate face contestatie potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990."

4. Legea contenciosului administrativ nr. 29 din 7 noiembrie 1990.
Articolul 5
"(...) cel care se considera vatamat [printr-un act administrativ] se va adresa pentru apararea dreptului sau, in termen de 30 de zile de la data cand i s-a comunicat actul administrativ (...), autoritatii emitente (...). In cazul in care cel care se considera vatamat nu este multumit de solutia data reclamatiei sale, el poate sesiza tribunalul in termen de 30 de zile de la comunicarea solutiei. [...].
In toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu se va putea face mai tarziu de un an de la data comunicarii actului administrativ a carui anulare se cere."

IN DREPT
I. Cu privire la pretinsa incalcare a articolului 6 alineatul 1 din Conventie.

20. Reclamantul sustine incalcarea dreptului sau de acces la justitie, avand in vedere refuzul instantelor de a examina legalitatea deciziilor pronuntate de Comisie. El invoca articolul 6 alineatul 1 din Conventie, ale carui prevederi pertinente dispun:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, (...) de catre o instanta independenta si impartiala (...), care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."
21. Guvernul considera ca reclamantul nu a suferit o incalcare a dreptului de acces la justitie, din moment ce Ordonanta de urgenta nr. 41/1997 a anulat o cale speciala de atac, permitand aplicarea unei cai ordinare de atac si anume Legea contenciosului administrativ (Legea nr. 29 din 7 noiembrie 1990). Acesta subliniaza, de asemenea, ca dreptul reclamantului nu a fost incalcat, ci doar procedura de valorificare a acestuia s-a modificat. Guvernul estimeaza, in final, ca aceasta reforma legislativa a avut ca scop eficientizarea sistemului prin anularea procedurilor speciale si ca nu a fost menita sa favorizeze una din parti in detrimentul celeilalte.
22. Reclamantul considera, dimpotriva, ca, in cazul sau, substanta dreptul de acces la justitie a fost incalcat, in sensul art. 6 alin. 1 din Conventie. El arata, in aceasta privinta, ca sus-numita Comisie nu oferea garantiile unei instante, in sensul art. in alin. 1 mentionat anterior. Or, nici una din jurisdictiile sesizate in legatura cu contestatiile impotriva deciziilor autoritatii administrative in cauza nu a analizat temeiul acestora.
Mai mult, el considera ca nu e vorba de o simpla modificare a procedurii menita sa-i valorifice dreptul, asa cum pretinde Guvernul, caci, daca ar fi asa, instantele catre care el si-a adresat contestatiile a fi trebuit sa isi decline competenta in favoarea contenciosului administrativ si nu sa respinga contestatiile, declarandu-le inadmisibile.
23. Curtea observa ca procedura in litigiu are ca obiect legalitatea celor doua decizii ale Comisiei referitoare la drepturile reclamantului care decurg din statutul sau de persoana persecutata din motive politice in timpul regimului comunist, drepturi care au, in mod incontestabil, un caracter civil, in sensul alineatului 1 al articolului 6 sus-mentionat.
24. Curtea reaminteste ca, fiind vorba de decizii cu privire la drepturi si obligatii cu caracter civil, articolul 6 alineatul 1 din Conventie dispune ca deciziile luate de autoritati administrative care nu indeplinesc cerintele acestei dispozitii sa fie supuse controlului ulterior al unui organ judecatoresc cu depline competente (conform hotararii in cauza Ortenberg impotriva Austriei, din 25 noiembrie 1994, seria A nr. 295-B, p. 49-50, alin. 31; hotararii in cauza Stallingersi Kuso impotriva Austriei, din 23 aprilie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-II, p. 679-680, alin. 51).
25. In speta, Curtea retine ca sus-numita Comisie, care s-a pr onuntat la 22 aprilie 1991 si 6 ianuarie 1994 cu privire la drepturile reclamantului ce rezulta din statutul sau" de persoana persecutata, alcatuita exclusiv din functionari ai Directiei de munca si protectie sociala si din reprezentanti ai Asociatiei fostilor detinuti politici si aflata sub controlul unei comisii centrale formate din reprezentanti ai Ministerului Justitiei si ai Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, in temeiul articolului 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu indeplineste conditia de independenta fata de executiv si fata de parti si nu poate, prin urmare, sa indeplineasca rolul unei "instante", in intelesul art. 6 alin. 1 mentionat anterior (conform mutatis mutandis, hotararii Sramek impotriva Austriei, din 22 octombrie 1984, seria A nr. 84, p. 17, alin. 42). Din acestea rezulta ca, pentru ca cerintele impuse de art. 6 alin. 1 din Conventie sa fie indeplinite, persoana interesata trebuie sa supuna deciziile luate de autoritatea administrativa in cauza controlului ulterior al unui organ judecatoresc cu depline competente.
26. Or, Curtea remarca, in aceasta privinta, ca instantele sesizate de reclamant printr-o contestatie impotriva deciziilor Comisiei care s-a pronuntat cu privire la drepturile sale cu caracter civil s-au declarat incompetente sa verifice legalitatea acestor decizii, motivand aceasta prin modificarea, pe parcursul procedurii, a legislatiei privitoare la competenta instantelor.
27. Curtea admite ca reforma legislativa realizata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 din 10 iulie 1997 si de Legea nr. 55 din 2 martie 1998 de aprobare a ordonantei nu a avut ca scop, asa cum subliniaza Guvernul, influentarea solutionarii litigiului adus de reclamant in fata instantelor nationale, avand in vedere ca aceasta nu viza, in mod evident, sa acorde mai multe sanse de succes uneia din parti in detrimentul celeilalte (a contrario, hotararea Zielinski si Pradal si Gonzales si altii impotriva Frantei, din 28 octombrie 1999, Culegere 1999-VII, alin. 57). Totusi, noua procedura introdusa prin dispozitiile legislative sus-mentionate si aplicarea sa in speta de catre instante a determinat, in cauza, imposibilitatea reclamantului de a supune deciziile emise de o autoritate administrativa care nu indeplineste exigentele unei "instante", in sensul articolului 6 alineatul 1 din Conventie, verificarii ulterioare a unui organ judecatoresc.
28. Pe de alta parte si tinand cont ca Guvernul afirma ca a fost vorba doar de o schimbare a procedurii ce trebuie urmata de reclamant, avand in vedere ca reforma legislativa a permis aplicarea caii de recurs ordinare si anume, a actiunii in contencios administrativ in temeiul articolului 5 din Legea nr. 29 din 7 septembrie 1990, Curtea observa ca a examinat deja acest argument al Guvernului in etapa examinarii admisibilitatii cererii, atunci cand a concluzionat ca eficacitatea utilizarii, de catre reclamant, a unei astfel de cai de recurs era departe de a fi stabilita cu suficienta certitudine, luand in considerare circumstantele speciale ale cauzei. Or, Curtea nu distinge in cauza elemente noi care sa ii permita sa ajunga, in aceasta etapa, la o concluzie diferita.
29. In lumina celor prezentate, Curtea considera ca imposibilitatea instantelor de a examina legalitatea deciziilor autoritatii administrative referitoare la drepturile cu caracter civil ale reclamantului, pe motivul modificarii, pe durata procedurii, a legislatiei in materia competentei instantelor, incalca substanta dreptului reclamantului de acces la justitie.
30. Prin urmare, a avut loc o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie.

II. Cu privire la pretinsa incalcare a articolului 13 din Conventie

31. Reclamantul se plange ca nu a dispus de un recurs eficace, in scopul obtinerii drepturilor garantate prin Decretul-lege nr. 118/1990. El invoca articolul 13 din Conventie, care dispune ca:
"Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta Conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale."
32. Curtea reaminteste ca, atunci cand dreptul revendicat este un drept cu caracter civil, art. 6 alin. 1 reprezinta lex specialis in raport cu art. 13, ale carui garantii sunt incluse in principiu in acesta. Dat fiind ca plangerea reclamantului a fost deja examinata pe terenul art. 6 alin. 1 din Conventie, Curtea nu considera necesar sa analizeze si incidenta in cauza a art. 13 (a se vedea hotararea C.E.D.O. in cauza Kudla impotriva Poloniei, cererea nr. 30210/96, C.E.D.O. 2000-XI, alin. 146).

III. Cu privire la aplicarea articolului 41 din Conventie

33. Conform articolului 41 din Conventie:
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a Protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciul material si moral

34. Reclamantul solicita un prejudiciu material de 110.000 dolari SUA (USD), reprezentand diferenta intre salariul pe care ar fi trebuit sa il primeasca in calitate de cercetator si pensia care i s-a acordat intre 1 decembrie 1973 si 1 iunie 1994. El solicita in plus despagubiri pentru prejudiciu moral in valoare de 100.000 USD, cu scopul de a evita in viitor noi incalcari ale drepturilor prevazute de Conventie.
35. Guvernul se opune acordarii sumelor solicitate de reclamant. Acesta remarca, in aceasta privinta, ca reclamantul pretinde despagubirea pentru un prejudiciu material care s-a produs inainte de sesizarea instantelor interne si, mai mult chiar, inainte de ratificarea Conventiei de catre Romania. Guvernul apreciaza, de asemenea, ca cererea reclamantului de acordare de despagubiri pentru prejudiciu moral este incompatibila cu notiunea europeana de ordine publica, care se opune acordarii de despagubiri de natura punitiva si preventiva.
36. Curtea retine ca unic temei in acordarea unei satisfactii echitabile in speta faptul ca reclamantul nu a beneficiat de accesul la justitie pentru a contesta deciziile Comisiei care s-a pronuntat asupra drepturilor sale cu caracter civil. Curtea n-ar putea sa speculeze care ar fi fost rezultatul procesului in caz contrar, dar nu considera nerezonabila aprecierea ca persoana interesata a suferit o pierdere reala de sansa (conform hotararii in cauza Pelissier si Sassi impotriva Frantei, cererea nr. 25444/94, C.E.D.O. 1999-II, alin. 80). Pronuntandu-se in echitate, asa cum o cere art. 41, Curtea ii acorda suma globala de 4.000 euro pentru toate prejudiciile.

B. Cheltuieli de judecata
37. Reclamantul solicita 1.000 USD cu titlu de cheltuieli de judecata, justificati dupa cum urmeaza: 250 USD pentru fiecare din etapele procedurii in fata instantelor interne si 500 USD pentru procedura initiata in fata organelor Conventiei.
38. Guvernul este de acord cu restituirea cheltuielilor justificate si proportionale legate de procedura in fata instantelor interne si in fata Curtii.
39. Curtea reaminteste ca, potrivit jurisprudentei sale, plata cheltuielilor de judecata in temeiul art. 41 presupune ca aceste cheltuieli sa fie dovedite ca reale si necesare si, in plus, sa aiba un nivel rezonabil (hotararea in cauza latridis impotriva Greciei (satisfactie echitabila), cererea nr. 31107/96, C.E.D.O. 2000-XI, alin. 54). In plus, cheltuielile de judecata pot fi recuperate doar in masura in care se raporteaza la incalcarea constatata (Beleyer impotriva Italiei (satisfactie echitabila), nr. 33202/96, hotararea din 28 mai 2002, alin. 27).
40. Aplicand aceste criterii prezentei cauze si pronuntandu-se in echitate, asa cum o cere art. 41 din Conventie, Curtea hotaraste sa acorde reclamantului 600 euro cu titlu de cheltuieli de judecata.

C. Majorari de intarziere

41. Curtea hotaraste sa aplice majorari de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca centrala europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE:

1. hotaraste ca a fost incalcat articolul 6 alineatul 1 din Conventie;
2. hotaraste ca nu este necesar sa se pronunte asupra capatului de cerere fondat pe articolul 13 din Conventie;
3. hotaraste ca:
a. statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 alin. 2 din Conventie, 4.000 euro cu titlu de prejudiciu material si moral si 600 euro pentru cheltuieli de judecata, care urmeaza sa fie platiti in lei, conform ratei de schimb aplicabile la momentul platii;
b. aceasta suma va fi majorata, incepand de la data expirarii termenului mentionat pana la momentul efectuarii platii, cu o dobanda simpla de intarziere egala cu dobanda minima pentru imprumut practicata de Banca centrala europeana, valabila in aceasta perioada, la aceasta adaugandu-se o majorare cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru surplus.

Redactata in limba franceza si comunicata in scris la data de 27 mai 2003, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.

_________________