HOTARARE din 21 septembrie 2004 in cauza Stoicescu impotriva Romaniei

HOTARARE din 21 septembrie 2004
in cauza Stoicescu impotriva Romaniei
EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.119 din 29 noiembrie 2004


(Cererea nr. 31551/96)
(Revizuire)

In cauza Stoicescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii J.-P. Costa, presedinte; L. Loucaides, C. Birsan, K. Jungwiert, V. Butkevzch, doamnele W. Thomassen, A Mularoni judecatori; si doamna S. Dolle, grefier de sectie;
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la data de 31 august 2004,
pronunta hotararea urmatoare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla cererea nr. 31551/96, indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Stefan Stoicescu (reclamantul), a sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 10 aprilie 1996, in temeiul fostului articol 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de Agentul guvernamental, doamna R. Rizoiu, Agentul Guvernului roman pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul sustine, in special, ca refuzul Curtii Supreme de Justitie (numita in continuare C.S.J.), exprimat in decizia din 6 decembrie 1995, de a recunoaste instantelor judecatoresti competenta de a se pronunta asupra unei actiuni in revendicare, precum si lipsa impartialitatii si independentei acestei instante sunt contrare articolului 6 alin 1 din Conventie. Reclamantul sustine, de asemenea, ca decizia C.S.J.a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat de art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.
4. Cererea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie (conform art. 5 alin. 2 din Protocolul nr. 11 la Conventie).
5. Prin decizia din 6 iunie 2000, Curtea (prima sectie) a declarat cererea admisibila.
6. La data de 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura sectiilor sale (art. 25 alin. 1 din Regulament). Cererea a fost repartizata celei de-a doua sectii a Curtii, reorganizata astfel (art. 52 alin. 1 din Regulament).
7. Prin hotararea din data de 4 martie 2003, Curtea (a doua sectie) a statuat ca articolele 6 alin 1 din Conventie si 1 din Primul Protocol aditional la Conventie au fost incalcate. La 4 iunie 2003, aceasta hotarare a devenit definitiva.
8. La data de 3 septembrie 2003, Guvernul parat, invocand primul alineat al articolului 80 din Regulamentul Curtii, a introdus o cerere de revizuire a hotararii sus-mentionate.
9. La data de 30 septembrie 2003, Curtea (a doua sectie) a decis, conform articolului 80 alin. 4 din Regulament, sa transmita cererea Guvernului catre reclamant si l-a invitat pe acesta sa prezinte observatii. La 24 octombrie 2003, reclamantul a transmis observatiile sale.
10. Prin scrisoarea din 17 noiembrie 2003, Curtea a invitat Guvernul sa prezinte observatii in duplica, precum si informatii complementare. La 15 decembrie 2003, Guvernul a transmis observatiile sale.

IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
11. Reclamantul s-a nascut in 1940 si are domiciliul in Bucuresti.
12. In 1929, S.S., matusa reclamantului, a cumparat un teren situat in Bucuresti, pe care a construit o casa.
13. In 1950, statul si-a apropriat in mod abuziv casa matusii reclamantului, prevalandu-se de prevederile Decretului nr. 92/1950 de nationalizare a anumitor bunuri imobile (numit in continuare Decretul nr. 92/1950).

A. Actiunea in revendicare

14. La data de 23 februarie 1994, reclamantul, in calitate de mostenitor al lui S.S., a sesizat Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu o actiune in revendicare imobiliara. Reclamantul arata ca, la momentul nationalizarii, S.S. era functionara si ca, in temeiul Decretului nr. 92/1950, bunurile apartinand acestei categorii de persoane erau excluse de la nationalizare.
15. Prin sentinta civila din 20 aprilie 1994, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a aratat ca proprietatea parintilor reclamantilor fusese nationalizata cu aplicarea gresita a Decretului nr. 92/1950, intrucat S.S. apartinea unei categorii de persoane excluse de la nationalizare. Instanta a constatat apoi ca posesia exercitata de catre stat este fondata pe violenta, si ca, prin urmare, statul nu se putea prevala de un titlu de proprietate intemeiat pe uzucapiune. Judecatorii au decis, de asemenea, ca statul nu si-ar fi putut apropria imobilul nici in baza Decretului nr. 218/1960 pentru modificarea Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958, privitor la prescriptia extinctiva si a Decretului nr. 712/1966 cu privire la bunurile care se incadreaza in prevederile articolului III din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958, privitor la prescriptia extinctiva intrucat acestea erau contrare Constitutiilor din 1952 si 1965. Instanta a dispus din acel moment autoritatilor administrative si anume, Primaria Municipiului Bucuresti si intreprinderii de stat S.C. "H.N.", care avea in administrare imobilele statului, sa restituie bunul reclamantului.
16. Primaria Municipiului Bucuresti a introdus apel, invocand deciziile din 1993 ale Curtii Constitutionale, in care aceasta instanta statuase ca repararea prejudiciilor cauzate de actele abuzive ale fostului regim comunist va fi reglementata pe cale legislativa.
Tribunalul Municipiului Bucuresti s-a pronuntat la data de 28 septembrie 1994. Constatand ca nu fusese inca votata nici o lege cu privire la masuri reparatorii, tribunalul a decis, pe de o parte, ca articolul 3 din Codul civil privind denegarea de dreptate ii interzice sa refuze examinarea actiunii reclamantului, iar pe de alta parte, ca este competent sa solutioneze o actiune in revendicare. Instanta a constatat apoi ca Decretul nr. 92/1950 prevedea exceptii de la nationalizare, care sunt aplicabile in speta. Tribunalul a respins apelul, retinand ca S.S. nu incetase sa fie proprietara imobilului si ca reclamantul devenise proprietarul acestuia pe cale succesorala.
17. In absenta recursului, decizia a ramas definitiva si irevocabila, nemaiputand fi atacata printr-o cale ordinara de atac.
18. La o data neprecizata, Procurorul General al Romaniei a introdus la C.S.J. un recurs in anulare impotriva hotararii definitive din 11 octombrie 1994, cu motivarea ca instanta, examinand legalitatea aplicarii Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situatiei unor bunuri, a depasit atributiile puterii judecatoresti.
19. Prin decizia din 6 decembrie 1995, C.S.J. a admis recursul in anulare, a casat hotararea din 22 aprilie 1994 si, pe fond, a respins actiunea in revendicare a reclamantului.

B. Hotararea Curtii din data de 4 martie 2003

20. La 4 martie 2003, Curtea (a doua sectie) a statuat ca articolul 6 alin. 1 din Conventie a fost incalcat sub aspectul absentei unui proces echitabil si sub aspectul negarii dreptului de acces la justitie precum si faptul ca acest articol a fost respectat sub aspectul pretinsei lipse de independenta si impartialitate a instantelor interne. In ceea ce priveste articoluli din Primul Protocol aditional la Conventie, Curtea a stabilit ca acesta a fost, de asemenea, incalcat si a obligat statul parat la restituirea imobilului catre reclamant sau, in cazul in care restituirea nu va avea loc, la plata unei sume de bani cu titlu de prejudiciu material. Curtea a dispus, de asemenea, ca statul parat sa plateasca reclamantului o anumita suma de bani cu titlu de daune morale. in final, Curtea a decis ca sumele mentionate vor fi majorate cu o dobanda simpla (de intarziere) si a respins cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru surplus.

C. Fapte aduse la cunostinta Curtii ulterior datei de 4 martie 2003

21. Asa cum rezulta din informatiile si din documentele transmise Curtii de catre Guvern, la data de 3 mai 1981, S.S., matusa reclamantului, a redactat un testament in favoarea lui T.C.F. si T.A. Guvernul sustine ca, trei ani mai tarziu, ignorand existenta acestui testament, reclamantul a obtinut un certificat de mostenitor care-l desemna ca unic mostenitor la lui S.S. Acest certificat i-a permis sa aiba, in 1994, calitatea procesuala activa necesara pentru obtinerea restituirii bunului litigios in fata instantelor interne.
22. Conform acelorasi informatii, in 1995, T.C.F. si T.A. l-au dat in judecata pe reclamant cu scopul de a obtine anularea certificatului de mostenitor al acestuia. Acestia au sustinut ca, in baza testamentului redactat de catre S.S., ei sunt adevaratii mostenitori ai lui S.S. Reclamantul a formulat cerere reconventionala pentru anularea testamentului sus-mentionat, intrucat, in opinia sa, consimtamantul lui S.S. fusese viciat.
23. Prin sentinta din 18 mai 1995, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a transmis dosarul la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, competenta in cauza.
24. La 24 octombrie 1996, instanta a respins actiunea principala, a admis cererea reconventionala a reclamantului si a anulat testamentul redactat in favoarea lui T.C.F. si a lui T.A.
25. La 29 aprilie 1997, Tribunalul Municipiului Bucuresti, sesizat cu apelul introdus de T.C.F. si de T.A, a dispus trimiterea dosarului la prima instanta, avand in vedere un viciu de procedura.
26. Prin sentinta din 23 iunie 1998, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a respins din nou actiunea si a admis cererea reconventionala a reclamantului. T.C.F. si T.A. au introdus apel impotriva acestei sentinte.
27. Prin decizia din 25 noiembrie 1999, Tribunalul Municipiului Bucuresti a mentinut sentinta susmentionata.
28. Prin decizia din 20 mai 1999, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul introdus de T.C.F. si de T.A., a casat decizia Tribunalului si a anulat certificatul de mostenitor al reclamantului. Prin aceeasi decizie, Curtea de Apel a respins cererea reconventionala a reclamantului ca neintemeiata.
Curtea de Apel a statuat ca la momentul la care S.S. si-a exprimat consimtamantul si a dispus de bunurile sale in favoarea lui T.C.F. si de T.A., adica in 1981, consimtamantul sau era valabil si nu fusese viciat.
Aceasta decizie a fost mentinuta printr-o hotarare interpretativa din 8 decembrie 1999 a aceleiasi instante.
29. La 14 ianuarie 2003, reclamantul a introdus cerere de revizuire a deciziei din 20 mai 1999. La 1 aprilie 2003, Curtea de Apel a respins cererea sa ca inadmisibila.
Astfel, certificatul de mostenitor de care se prevala reclamantul a fost anulat.

II. DREPTUL SI PRACTICA INTERNE APLICABILE

30. Dispozitiile legale si jurisprudenta interna pertinente au fost mentionate in hotararea pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Brumarescu impotriva Romaniei (Cererea nr. 28342/95, C.E.D.O. 1999-VII, p. 250-256, alineatele 31-44).
31. Conform articolului 88 din Legea nr. 36/1995 asupra notarilor publici si a activitatii notariale, "Pana la anularea sa prin hotarare judecatoreasca, certificatul de mostenitor face dovada deplina in privinta calitatii de mostenitor si a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecarui mostenitor in parte."

IN DREPT
32. Guvernul roman solicita revizuirea hotararii Camerei din data de 4 martie 2003 (a doua sectie) si invoca articolul 80 din Regulamentul Curtii, care prevede urmatoarele:
"1. In caz de descoperire a unui fapt care, prin natura lui, ar fi putut exercita o influenta decisiva asupra rezultatului unei cauze deja solutionate si care, la data hotararii, era necunoscut de Curtea Europeana a Drepturilor Omului si nu putea fi in mod rezonabil cunoscut de o parte, aceasta din urma poate, intr-un termen de 6 luni de la data descoperirii noului fapt, sa sesizeze Curtea Europeana cu o cerere in revizuirea hotararii despre care este vorba.
2. Cererea trebuie sa indice hotararea a carei revizuire este ceruta, sa contina informatiile necesare pentru a stabili daca sunt indeplinite conditiile prevazute in alin. 1 al prezentului articol si trebuie insotita de o copie a tuturor documentelor pe care se sprijina. Cererea si anexele acesteia se depun la Grefa."
33. Curtea aminteste consacrarea, in articolul 44 din Conventie, a principiului conform caruia hotararile sunt definitive si reafirma ca, in masura in care ea pune in discutie acest caracter definitiv al hotararilor Curtii, posibilitatea unei revizuiri trebuie considerata ca exceptionala. Astfel, cererile de revizuire necesita o examinare riguroasa (conform hotararilor in cauzele Pardo impotriva Frantei din 10 iulie 1996 (revizuire - admisibilitate), Culegere de hotarari si decizii 1996-III, p. 869-870, par. 21 si Gustafsson impotriva Suediei din 30 iulie 1998 (revizuire - fond), Culegere 1998-V, p. 2095, par. 25).
Prin urmare, Curtea trebuie sa stabileasca daca faptele mentionate "ar fi putut exercita o influenta decisiva asupra hotararii in cauza deja examinata", daca acestea "nu puteau fi cunoscute, in mod rezonabil" de catre Guvern inainte de pronuntarea hotararii initiale, precum si daca cererea de revizuire a fost introdusa in termenul legal, in sensul articolului 80 din Regulament.

I. Cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire

A. Cu privire la influenta decisiva a "faptelor" descoperite

34. Guvernul sustine ca abia la data de 11 martie 2003, avocatul lui T.C.F. si T.A. a informat autoritatile cu privire la anularea certificatului de mostenitor de care se prevalase reclamantul la momentul introducerii cererii. Guvernul indica apoi procedura initiata de catre T.C.F. si T.A. la 25 aprilie 1995, care s-a finalizat prin decizia din 20 mai 1999 a Curtii de Apel Bucuresti si subliniaza faptul ca aceasta procedura a fost initiata/inceputa inainte de sesizarea Curtii de catre reclamant.
35. Guvernul considera ca, daca aceste informatii ar fi fost cunoscute de catre Curte, ele ar fi avut o influenta decisiva asupra hotararii date in cauza. In opinia Guvernului, faptul ca reclamantul nu a informat Curtea cu privire la anularea certificatului sau de mostenitor dovedeste reaua sa credinta.
36. Reclamantul contesta afirmatiile Guvernului privitoare la atitudinea sa, sustinand ca nu a avut niciodata intentia de "incalca legea si de a aduce atingere intereselor nimanui, cu atat mai putin intereselor statului roman"
El afirma ca a fost singurul succesor legal al lui S.S. si singura persoana care a ingrijit-o inainte de deces. In opinia sa, in 1982, la momentul decesului lui S.S., aceasta nu avea nici un bun imobil, intrucat statul ii nationalizase bunurile conform Decretului nr. 92/1950. Tocmai in vederea restituirii acestor bunuri, in calitate de unic mostenitor, reclamantul a introdus, dupa 1990, actiuni in revendicare. Dupa ce i s-a dat castig de cauza, el a vandut, la 30 aprilie 1995, una dintre cele doua case. Cu privire la cealalta casa - care constituie obiectul prezentei cereri - reclamantul a sesizat Curtea dupa recursul in anulare introdus de Procurorul General si dupa anularea deciziei definitive de restituire a imobilului.
37. Reclamantul sustine ca, la momentul sesizarii Curtii, adica la 10 aprilie 1996, el detinea un certificat de mostenitor valabil, intrucat instantele interne au respins actiunea lui T.C.F. si a lui" T.A. In opinia sa, abia la 20 mai 1999 Curtea de Apel Bucuresti a admis, prin decizie definitiva, actiunea in anularea certificatului sau de mostenitor.
38. Curtea aminteste ca, pentru a fi in masura a aprecia daca faptele care au determinat cererea de revizuire sunt "de natura a exercita o influenta decisiva", asa cum prevede primul alineat al articolului 80 din Regulament, acestea trebuie analizate prin raportare la decizia Curtii a carei revizuire se cere (conform hotararii in cauza Pardo impotriva Frantei, citata anterior (revizuire - admisibilitate), p. 869-870, par. 21).
Curtea observa ca, urmare a unei proceduri desfasurate in perioada 1995-1999, certificatul de mostenitor al reclamantului a fost anulat, acesta reprezentand actul juridic in baza caruia el putea solicita restituirea imobilului.
39. Cu privire la "influenta decisiva asupra solutionarii cererii", in sensul primului alineat al articolului 80, Curtea constata ca, urmare acestei proceduri, adica incepand cu data de 20 mai 1999, reclamantul nu mai avea calitatea procesuala activa pentru a putea solicita restituirea bunului litigios, fapt care ridica probleme serioase in ceea ce priveste calitatea sa de "victima" in sensul articolului 34 din Conventie.
40. Avand in vedere aceste imprejurari, Curtea concluzioneaza ca anularea certificatului de mostenitor al reclamantului putea avea o influenta decisiva asupra deciziei de admisibilitate adoptate de Curte la 6 iunie 2000, (prima sectie), precum si asupra hotararii din 4 martie 2003.

B. Cu privire la necunoasterea de catre parti a "faptelor descoperite"

41. Guvernul afirma ca el nu avea cunostinta despre existenta procedurii initiate in 1995 de catre T.C.F. si T.A., statul roman nefiind parte in aceasta procedura.
Guvernul subliniaza ca abia la data de 11 martie 2003, adica dupa pronuntarea hotararii, avocatul lui T.C.F. si al lui T.A l-a informat cu privire la faptul ca acestia erau adevaratii proprietari ai imobilului, iar nu reclamantul. Guvernul a transmis fotocopia adresei in cauza.
42. Reclamantul afirma ca decizia Curtii de Apel Bucuresti a fost ilegala, motiv pentru care a introdus o cerere pentru revizuirea acesteia, respinsa la 1 aprilie 2003. Reclamantul sustine ca hotararea a fost redactata cateva luni mai tarziu.
43. Curtea aminteste ca, in conformitate cu primul alineat al articolului 80 din Regulamentul sau, una dintre conditiile cerute pentru admiterea unei cereri de revizuire este aceea ca faptul, obiectul cererii, nu a putut fi, in mod rezonabil, cunoscut de catre o parte.
44. In privinta reclamantului, asa cum rezulta din fotocopiile hotararilor judecatoresti depuse la dosar, este evident ca el avea cunostinta despre existenta acestei proceduri, avand in vedere faptul ca a participat la dezbateri si si-a sustinut cauza.
45. La 17 noiembrie 2003, Curtea a invitat partile sa transmita observatii privitoare la posibilitatea cunoasterii, in mod rezonabil, de catre Guvernul parat, a existentei procedurii sus-mentionate.
46. In observatiile sale, Guvernul afirma ca nu este vorba despre o simpla omisiune, ci "de o imposibilitate teoretica si practica". Aceasta procedura nu privea decat persoane private, adica pe beneficiarul certificatului de mostenitor (reclamantul) si pe tertele persoane care contestau valabilitatea acestui act (T.C.F. si T.A), statul nefiind parte in aceasta procedura.
In opinia Guvernului, incercarea de a afla informatiile necesare pentru a constata ca o procedura de anulare a certificatului de mostenitor al reclamantului este pe rol ar fi putut determina o atingere adusa respectarii dreptului la viata privata a acestuia din urma. Guvernul arata ca, la momentul faptelor, informatiile privitoare la cauzele pe rol nu erau informatizate si ca nu existau decat "registre alfabetice, de informatii si generale". Pentru a afla daca certificatul de mostenitor al reclamantului era sau valabil, Guvernul ar fi trebuit sa verifice registrele sus-mentionate, de la data obtinerii certificatului de catre reclamant (adica 1983) pana la data hotararii Curtii (adica 2003). Guvernul afirma ca numarul de pagini care ar fi trebuit verificat este "descurajant"si ca, in plus, numele reclamantului este unul destul de comun/des intalnit, ceea ce ar fi complicat verificarea.
In final, Guvernul solicita Curtii sa constate ca in speta nu este vorba despre o simpla omisiune de a obtine informatii, avand in vedere ca existenta unei asemenea proceduri nu era cunoscuta si nici nu putea fi cunoscuta in mod rezonabil de catre Guvern.
47. Curtea arata ca nu a fost informata, inainte de pronuntarea hotararii din 4 martie 2003, de existenta unei asemenea proceduri si de rezultatul acesteia. In consecinta, ea a adoptat hotararea sus-mentionata in baza documentelor si informatiilor de care dispunea la acea data.
Curtea arata ca la momentul faptelor, informatiile privitoare la cauzele pe rol nu erau informatizate si ar fi fost imposibil pentru Guvernul parat sa faca verificari printre zeci de registre, avand in vedere ca nu exista nici un indiciu care sa permita a se presupune ca valabilitatea actului juridic al reclamantului era pusa in discutie.
Curtea observa, de asemenea, ca a fost vorba despre un litigiu intre persoane private si ca statul roman nu a fost parte in litigiul sus-mentionat.
Pe de alta parte, Curtea arata ca reclamantul, care a fost parte timp de peste sapte ani in procedura privind certificatul sau de mostenitor, era in masura sa informeze Curtea cu privire la acest aspect, dar ca a omis cu buna stiinta sa o faca.
48. In aceste conditii, Curtea concluzioneaza ca Guvernul roman nu putea "in mod rezonabil" sa cunoasca existenta acestor fapte (conform primului alineat al articolului 80 din Regulament).

C. Cu privire la termenul cererii in revizuire

49. Guvernul afirma ca abia la data de 11 martie 2003, Agentul guvernamental a fost informat de catre avocatul lui T.C.F. si al lui T.A. cu privire la anularea certificatului de mostenitor al reclamantului. El a transmis fotocopia acestei adrese.
50. Reclamantul nu a transmis observatii cu privire la acest aspect.
51. Curtea noteaza ca, prin adresa din 11 martie 2003, avocatul lui T.C.F. si al lui T.A. a informat Guvernul cu privire la anularea certificatului de mostenitor al reclamantului. Ea observa, de asemenea, ca, la 4 septembrie 2003, dupa ce a intreprins demersuri pentru a se informa relativ la aceasta procedura, Guvernul a introdus prezenta cerere de revizuire.
Curtea concluzioneaza ca cererea in revizuire a Guvernului a fost introdusa in termenul de sase luni, prevazut de primul alineat al articolului 80 din Regulament.
52. Astfel, Curtea apreciaza ca au fost respectate conditiile prevazute de primul alineat al articolului 80 din Regulament.
In consecinta, cererea in revizuire a Guvernului este admisibila.

II. Cu privire la temeinicia cererii in revizuire

53. Initial, reclamantul a afirmat ca refuzul Curtii Supreme de Justitie, exprimat in decizia din 6 decembrie 1995, de a recunoaste instantelor judecatoresti competenta de a se pronunta asupra unei actiuni in revendicare, precum si lipsa impartialitatii si independentei acestei instante sunt contrare articolului 6 alin 1 din Conventie. Reclamantul a sustinut, de asemenea, ca decizia C.S.J. a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale.
54. Guvernul invoca lipsa calitatii de victima a reclamantului, in sensul articolului 34 din Conventie. El aminteste ca, pentru ca un reclamant sa se poata pretinde victima, in sensul acestui articol este necesara existenta acestei calitati atat la momentul introducerii cererii, cat si in cursul procedurii in fata Curtii. Guvernul invoca si cauza Ponova impotriva Romaniei (decizie, nr. 29972/96, 30 aprilie 2002).
55. Curtea aminteste ca, in conformitate cu jurisprudenta sa constanta, prin "victima" articolul 34 desemneaza persoana direct afectata de actul sau omisiunea litigioasa, incalcarea Conventiei putand fi constatata chiar in absenta prejudiciului si ca, pentru ca o persoana sa se poata pretinde victima a unei incalcari, ea trebuie sa aiba aceasta calitate atat la momentul introducerii cererii, cat si in cursul procedurii in fata Curtii (conform deciziei Comisiei din 13 noiembrie 1978 in cauza Preikhzas impotriva Germaniei, nr. 3420/87, Decizii si Rapoarte 16, p.5; decizia Ponova, citata anterior).
56. In speta, obiectul cererii astfel cum a fost introdusa initial de catre reclamant, a fost anularea, prin decizia din 6 decembrie 1995 a C.S.J., a unei hotarari definitive care ii recunostea calitatea de proprietar al bunului litigios (a se vedea paragrafele 18 si 19). Asadar, se poate constata ca la momentul introducerii prezentei cereri, reclamantul se putea pretinde victima, in sensul articolului 34 sus-mentionat.
57. Curtea noteaza totusi ca, prin decizia din 20 mai 1999, Curtea de Apel Bucuresti a anulat certificatul de mostenitor de care se prevala reclamantul.
58. In consecinta, Curte arata ca, incepand cu aceasta data, avand in vedere ca a fost constatata valabilitatea testamentului redactat in favoarea lui T.C.F. si a lui T.A., reclamantul a pierdut calitatea de mostenitor al matusii sale, precum si dreptul de a i se transmite bunurile.
59. In aceste conditii, Curtea considera ca, incepand cu data de 20 mai 1999, reclamantul nu mai are calitatea necesara pentru a-si sustine cauza in fata sa si nu se poate, deci, pretinde victima a unei incalcari a drepturilor sale, in sensul articolului 34 din Conventie.
60. Prin urmare, cererea este incompatibila ratione personae cu dispozitiile Conventiei si trebuie respinsa conform articolului 35 alin. 3 si 4 din Conventie.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE:

1. Declara admisibila cererea de revizuire a hotararii din 4 martie 2003, formulata de Guvernul parat;
2. Declara inadmisibila cererea nr. 31551/96 a domnului Stoicescu;
3. In consecinta, revizuieste, in totalitatea sa, hotararea din 4 martie 2003.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 21 septembrie 2004, in aplicarea articolului 77 alineatele 2 si 3 din Regulamentul Curtii.

_____________

HOTARARE din 27 mai 2003 in cauza Crisan impotriva Romaniei

HOTARARE din 27 mai 2003
in cauza Crisan impotriva Romaniei
EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.136 din 1 decembrie 2004


(Cererea nr. 42930/98)

In cauza Crisan impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuand in cadrul unei camere formata din: J.-P.
Costa, presedinte, L Loucaides, C. Birsan, K. Jungwiert.V. Butkevych, W. Thomassen, A. Mularoni,
judecatori; si T.L. Eariy, grefier adjunct de sectie,
dupa deliberarea ce a avut loc in camera de consiliu, la data de 6 mai 2003,
pronunta hotararea urmatoare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla cererea nr. 42930/98, indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Ioan Crisan ("reclamantul"), a sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului ("Comisia") la data de 24 iunie 1998, in temeiul fostului articol 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul este reprezentat in fata Curtii de doamna E. Crangariu, avocata in Baroul Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. I. Tarcea.
3. Reclamantul invoca, in special, incalcarea dreptului sau de acces la justitie, garantat de art. 6 alin. 1 din Conventie, avand in vedere refuzul instantelor interne de a examina legalitatea unei decizii emise de o autoritate administrativa pe motivul modificarii, pe durata procedurii, a legislatiei referitoare la competenta instantelor.
4. Cererea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie (conform art. 5 alin. 2 din Protocolul nr. 11 la Conventie).
5. Cererea a fost repartizata primei sectii a Curtii (conform art. 52 alin. 1 din Regulament). In cadrul acestei sectii, camera desemnata sa examineze cererea (conform art. 27 alin. 1 din Conventie) a fost constituita potrivit art. 26 alin. 1 din Regulament.
6. La data de 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura sectiilor sale (art. 25 alin. 1 din Regulament). Cererea a fost repartizata celei de-a doua sectii a Curtii, reorganizata astfel (art. 52 alin. 1).
7. Prin decizia din 10 septembrie 2002, Curtea a declarat cererea admisibila.
8. Reclamantul si Guvernul au depus observatii scrise cu privire la fondul cauzei (conform art. 59 alin. 1 din Regulament).

IN FAPT

I. CIRCUMSTANTELE CAUZEI

9. Reclamantul, Ioan Crisan, este cetatean roman, nascut in 1932 si are domiciliul in Bucuresti. El este reprezentat in fata Curtii de doamna E. Crangariu, avocata in Baroul Bucuresti.

Circumstantele cauzei
10. In 1990, reclamantul a solicitat Comisiei de aplicare (numita in continuare Comisia) a Decretului-lege nr. 118/1990 sa constate ca el fusese persecutat din motive politice in timpul regimului comunist si sa ii acorde drepturile cuvenite in temeiul decretului sus-mentionat. El a aratat ca intre 1973 si 1980 si intre 1977 si 1987 a fost anchetat de politie si concediat din motive politice.
11. Prin decizia din 22 aprilie 1991, Comisia i-a respins cererea.
12. La o data neprecizata, reclamantul a contestat aceasta decizie la Tribunalul Municipiului Bucuresti. El si-a intemeiat contestatia pe articolul 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, conform caruia persoana interesata putea face contestatie la tribunal impotriva deciziei Comisiei.
13. In 1993, reclamantul a solicitat din nou Comisiei sa constate ca fusese persecutat in timpul regimului comunist si sa ii acorde drepturile cuvenite. El a aratat ca fusese internat abuziv intr-un spital psihiatric intre 1973 si 1981.
14. Prin decizia din 6 ianuarie 1994, Comisia a admis noua sa cerere. Comisia a constatat, mai intai, ca, intre 1973 si 1981, reclamantul fusese internat din motive politice in spitale psihiatrice, timp de doua luni si 25 de zile. Aceasta a apreciat, prin urmare, ca reclamantul intruneste conditiile prevazute de articolul 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 pentru recunoasterea statutului de persoana persecutata din motive politice si i-a acordat acestuia o indemnizatie lunara cu acest titlu.
15. Reclamantul a contestat aceasta decizie la Tribunalul Municipiului Bucuresti. El s-a plans in special de faptul ca nu toate probele prin care el intentiona sa dovedeasca numarul efectiv de zile pe care le petrecuse internat in mod abuziv in spitale psihiatrice fusesera admise de catre Comisie.
16. La data de 26 septembrie 1995, Tribunalul Municipiului Bucuresti a hotarat sa conexeze cele doua contestatii introduse de reclamant impotriva deciziilor pronuntate de Comisie la 22 aprilie 1991, respectiv, 6 ianuarie 1994.
17. Prin decizia din 21 octombrie 1997, tribunalul a respins cele doua contestatii conexe, declarandu-le inadmisibile. Acesta a constatat, mai intai, ca Guvernul a adoptat, la 10 septembrie 1997, Ordonanta de urgenta nr. 41 pentru modificarea si completarea Decretului-lege nr. 118/1990, care a modificat partial acest decret. Tribunalul a subliniat apoi faptul ca aceasta ordonanta a intrat in vigoare la data publicarii sale in "Monitorul Oficial" si anume, la 7 septembrie 1997 si ca ea a abrogat in mod expres articolul 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, potrivit caruia persoana interesata poate contesta decizia Comisiei in fata unei instante.
In final, tribunalul a aratat ca ordonanta nu cuprindea nici o precizare referitoare la contestatiile aflate in curs in fata unei instante si a decis, prin urmare, sa se declare necompetenta de a se pronunta in cazul contestatiilor introduse de reclamant, acestea nemaifiind prevazute de lege drept cai de atac impotriva deciziilor Comisiei.
18. Reclamantul a facut recurs impotriva acestei hotarari. El a subliniat faptul ca tribunalul a incalcat principiul neretroactivitatii legii civile, prevazut de Codul civil.
19. Prin hotararea definitiva din 13 februarie 1998, Curtea de Apel a confirmat decizia tribunalului. Aceasta a respins recursul introdus de reclamant, cu motivarea ca tribunalele nu au competenta de a modifica legalitatea deciziilor Comisiei, avand in vedere amendarea Decretului-lege nr. 118/1990 prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/1997.

II. DREPTUL INTERN APLICABIL

1. Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri
Articolul 5
"(...) se infiinteaza in fiecare judet si in municipiul Bucuresti cate o comisie alcatuita din presedinte si cel mult 6 membri.
Presedintele trebuie sa fie jurist. Din comisie fac parte 2 reprezentanti ai directiilor de munca si ocrotiri sociale si cel mult 4 reprezentanti ai Asociatiei fostilor detinuti politici si victime ale dictaturii.
Pentru coordonarea activitatii comisiilor judetene, se infiinteaza o comisie centrala alcatuita din cate un reprezentant al Ministerului Justitiei, Ministerului Muncii si Ocrotirilor Sociale si 5 reprezentanti ai Asociatiei fostilor detinuti politici si victime ale dictaturii."
Articolul 9
"(...) Comisia este obligata sa se pronunte asupra cererii in termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotarare motivata.
Impotriva hotararii, persoana interesata sau directiile de munca si protectie sociala pot face contestatie la tribunalul judetean sau al municipiului Bucuresti in termen de 15 zile de la comunicarea hotararii catre acestia.
Hotararea tribunalului este definitiva."

2. Ordonanta de urgenta nr. 41/1997 din 10 iulie 1997 pentru modificarea si completarea Decretului-lege nr. 118/1990
Articolul II
"Articolul 9 din Decretul-lege nr. 118/1990 se abroga la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta."

3. Legea nr. 55 din 2 martie 1998 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 (publicata in "Monitorul Oficial" la 9 martie 1998).
"7. Articolul 10 din Decretul-lege nr. 118/1990 va avea urmatorul cuprins: [...] 5. Impotriva deciziei persoana interesata poate face contestatie potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990."

4. Legea contenciosului administrativ nr. 29 din 7 noiembrie 1990.
Articolul 5
"(...) cel care se considera vatamat [printr-un act administrativ] se va adresa pentru apararea dreptului sau, in termen de 30 de zile de la data cand i s-a comunicat actul administrativ (...), autoritatii emitente (...). In cazul in care cel care se considera vatamat nu este multumit de solutia data reclamatiei sale, el poate sesiza tribunalul in termen de 30 de zile de la comunicarea solutiei. [...].
In toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu se va putea face mai tarziu de un an de la data comunicarii actului administrativ a carui anulare se cere."

IN DREPT
I. Cu privire la pretinsa incalcare a articolului 6 alineatul 1 din Conventie.

20. Reclamantul sustine incalcarea dreptului sau de acces la justitie, avand in vedere refuzul instantelor de a examina legalitatea deciziilor pronuntate de Comisie. El invoca articolul 6 alineatul 1 din Conventie, ale carui prevederi pertinente dispun:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, (...) de catre o instanta independenta si impartiala (...), care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."
21. Guvernul considera ca reclamantul nu a suferit o incalcare a dreptului de acces la justitie, din moment ce Ordonanta de urgenta nr. 41/1997 a anulat o cale speciala de atac, permitand aplicarea unei cai ordinare de atac si anume Legea contenciosului administrativ (Legea nr. 29 din 7 noiembrie 1990). Acesta subliniaza, de asemenea, ca dreptul reclamantului nu a fost incalcat, ci doar procedura de valorificare a acestuia s-a modificat. Guvernul estimeaza, in final, ca aceasta reforma legislativa a avut ca scop eficientizarea sistemului prin anularea procedurilor speciale si ca nu a fost menita sa favorizeze una din parti in detrimentul celeilalte.
22. Reclamantul considera, dimpotriva, ca, in cazul sau, substanta dreptul de acces la justitie a fost incalcat, in sensul art. 6 alin. 1 din Conventie. El arata, in aceasta privinta, ca sus-numita Comisie nu oferea garantiile unei instante, in sensul art. in alin. 1 mentionat anterior. Or, nici una din jurisdictiile sesizate in legatura cu contestatiile impotriva deciziilor autoritatii administrative in cauza nu a analizat temeiul acestora.
Mai mult, el considera ca nu e vorba de o simpla modificare a procedurii menita sa-i valorifice dreptul, asa cum pretinde Guvernul, caci, daca ar fi asa, instantele catre care el si-a adresat contestatiile a fi trebuit sa isi decline competenta in favoarea contenciosului administrativ si nu sa respinga contestatiile, declarandu-le inadmisibile.
23. Curtea observa ca procedura in litigiu are ca obiect legalitatea celor doua decizii ale Comisiei referitoare la drepturile reclamantului care decurg din statutul sau de persoana persecutata din motive politice in timpul regimului comunist, drepturi care au, in mod incontestabil, un caracter civil, in sensul alineatului 1 al articolului 6 sus-mentionat.
24. Curtea reaminteste ca, fiind vorba de decizii cu privire la drepturi si obligatii cu caracter civil, articolul 6 alineatul 1 din Conventie dispune ca deciziile luate de autoritati administrative care nu indeplinesc cerintele acestei dispozitii sa fie supuse controlului ulterior al unui organ judecatoresc cu depline competente (conform hotararii in cauza Ortenberg impotriva Austriei, din 25 noiembrie 1994, seria A nr. 295-B, p. 49-50, alin. 31; hotararii in cauza Stallingersi Kuso impotriva Austriei, din 23 aprilie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-II, p. 679-680, alin. 51).
25. In speta, Curtea retine ca sus-numita Comisie, care s-a pr onuntat la 22 aprilie 1991 si 6 ianuarie 1994 cu privire la drepturile reclamantului ce rezulta din statutul sau" de persoana persecutata, alcatuita exclusiv din functionari ai Directiei de munca si protectie sociala si din reprezentanti ai Asociatiei fostilor detinuti politici si aflata sub controlul unei comisii centrale formate din reprezentanti ai Ministerului Justitiei si ai Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, in temeiul articolului 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu indeplineste conditia de independenta fata de executiv si fata de parti si nu poate, prin urmare, sa indeplineasca rolul unei "instante", in intelesul art. 6 alin. 1 mentionat anterior (conform mutatis mutandis, hotararii Sramek impotriva Austriei, din 22 octombrie 1984, seria A nr. 84, p. 17, alin. 42). Din acestea rezulta ca, pentru ca cerintele impuse de art. 6 alin. 1 din Conventie sa fie indeplinite, persoana interesata trebuie sa supuna deciziile luate de autoritatea administrativa in cauza controlului ulterior al unui organ judecatoresc cu depline competente.
26. Or, Curtea remarca, in aceasta privinta, ca instantele sesizate de reclamant printr-o contestatie impotriva deciziilor Comisiei care s-a pronuntat cu privire la drepturile sale cu caracter civil s-au declarat incompetente sa verifice legalitatea acestor decizii, motivand aceasta prin modificarea, pe parcursul procedurii, a legislatiei privitoare la competenta instantelor.
27. Curtea admite ca reforma legislativa realizata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 din 10 iulie 1997 si de Legea nr. 55 din 2 martie 1998 de aprobare a ordonantei nu a avut ca scop, asa cum subliniaza Guvernul, influentarea solutionarii litigiului adus de reclamant in fata instantelor nationale, avand in vedere ca aceasta nu viza, in mod evident, sa acorde mai multe sanse de succes uneia din parti in detrimentul celeilalte (a contrario, hotararea Zielinski si Pradal si Gonzales si altii impotriva Frantei, din 28 octombrie 1999, Culegere 1999-VII, alin. 57). Totusi, noua procedura introdusa prin dispozitiile legislative sus-mentionate si aplicarea sa in speta de catre instante a determinat, in cauza, imposibilitatea reclamantului de a supune deciziile emise de o autoritate administrativa care nu indeplineste exigentele unei "instante", in sensul articolului 6 alineatul 1 din Conventie, verificarii ulterioare a unui organ judecatoresc.
28. Pe de alta parte si tinand cont ca Guvernul afirma ca a fost vorba doar de o schimbare a procedurii ce trebuie urmata de reclamant, avand in vedere ca reforma legislativa a permis aplicarea caii de recurs ordinare si anume, a actiunii in contencios administrativ in temeiul articolului 5 din Legea nr. 29 din 7 septembrie 1990, Curtea observa ca a examinat deja acest argument al Guvernului in etapa examinarii admisibilitatii cererii, atunci cand a concluzionat ca eficacitatea utilizarii, de catre reclamant, a unei astfel de cai de recurs era departe de a fi stabilita cu suficienta certitudine, luand in considerare circumstantele speciale ale cauzei. Or, Curtea nu distinge in cauza elemente noi care sa ii permita sa ajunga, in aceasta etapa, la o concluzie diferita.
29. In lumina celor prezentate, Curtea considera ca imposibilitatea instantelor de a examina legalitatea deciziilor autoritatii administrative referitoare la drepturile cu caracter civil ale reclamantului, pe motivul modificarii, pe durata procedurii, a legislatiei in materia competentei instantelor, incalca substanta dreptului reclamantului de acces la justitie.
30. Prin urmare, a avut loc o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie.

II. Cu privire la pretinsa incalcare a articolului 13 din Conventie

31. Reclamantul se plange ca nu a dispus de un recurs eficace, in scopul obtinerii drepturilor garantate prin Decretul-lege nr. 118/1990. El invoca articolul 13 din Conventie, care dispune ca:
"Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta Conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale."
32. Curtea reaminteste ca, atunci cand dreptul revendicat este un drept cu caracter civil, art. 6 alin. 1 reprezinta lex specialis in raport cu art. 13, ale carui garantii sunt incluse in principiu in acesta. Dat fiind ca plangerea reclamantului a fost deja examinata pe terenul art. 6 alin. 1 din Conventie, Curtea nu considera necesar sa analizeze si incidenta in cauza a art. 13 (a se vedea hotararea C.E.D.O. in cauza Kudla impotriva Poloniei, cererea nr. 30210/96, C.E.D.O. 2000-XI, alin. 146).

III. Cu privire la aplicarea articolului 41 din Conventie

33. Conform articolului 41 din Conventie:
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a Protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciul material si moral

34. Reclamantul solicita un prejudiciu material de 110.000 dolari SUA (USD), reprezentand diferenta intre salariul pe care ar fi trebuit sa il primeasca in calitate de cercetator si pensia care i s-a acordat intre 1 decembrie 1973 si 1 iunie 1994. El solicita in plus despagubiri pentru prejudiciu moral in valoare de 100.000 USD, cu scopul de a evita in viitor noi incalcari ale drepturilor prevazute de Conventie.
35. Guvernul se opune acordarii sumelor solicitate de reclamant. Acesta remarca, in aceasta privinta, ca reclamantul pretinde despagubirea pentru un prejudiciu material care s-a produs inainte de sesizarea instantelor interne si, mai mult chiar, inainte de ratificarea Conventiei de catre Romania. Guvernul apreciaza, de asemenea, ca cererea reclamantului de acordare de despagubiri pentru prejudiciu moral este incompatibila cu notiunea europeana de ordine publica, care se opune acordarii de despagubiri de natura punitiva si preventiva.
36. Curtea retine ca unic temei in acordarea unei satisfactii echitabile in speta faptul ca reclamantul nu a beneficiat de accesul la justitie pentru a contesta deciziile Comisiei care s-a pronuntat asupra drepturilor sale cu caracter civil. Curtea n-ar putea sa speculeze care ar fi fost rezultatul procesului in caz contrar, dar nu considera nerezonabila aprecierea ca persoana interesata a suferit o pierdere reala de sansa (conform hotararii in cauza Pelissier si Sassi impotriva Frantei, cererea nr. 25444/94, C.E.D.O. 1999-II, alin. 80). Pronuntandu-se in echitate, asa cum o cere art. 41, Curtea ii acorda suma globala de 4.000 euro pentru toate prejudiciile.

B. Cheltuieli de judecata
37. Reclamantul solicita 1.000 USD cu titlu de cheltuieli de judecata, justificati dupa cum urmeaza: 250 USD pentru fiecare din etapele procedurii in fata instantelor interne si 500 USD pentru procedura initiata in fata organelor Conventiei.
38. Guvernul este de acord cu restituirea cheltuielilor justificate si proportionale legate de procedura in fata instantelor interne si in fata Curtii.
39. Curtea reaminteste ca, potrivit jurisprudentei sale, plata cheltuielilor de judecata in temeiul art. 41 presupune ca aceste cheltuieli sa fie dovedite ca reale si necesare si, in plus, sa aiba un nivel rezonabil (hotararea in cauza latridis impotriva Greciei (satisfactie echitabila), cererea nr. 31107/96, C.E.D.O. 2000-XI, alin. 54). In plus, cheltuielile de judecata pot fi recuperate doar in masura in care se raporteaza la incalcarea constatata (Beleyer impotriva Italiei (satisfactie echitabila), nr. 33202/96, hotararea din 28 mai 2002, alin. 27).
40. Aplicand aceste criterii prezentei cauze si pronuntandu-se in echitate, asa cum o cere art. 41 din Conventie, Curtea hotaraste sa acorde reclamantului 600 euro cu titlu de cheltuieli de judecata.

C. Majorari de intarziere

41. Curtea hotaraste sa aplice majorari de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca centrala europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE:

1. hotaraste ca a fost incalcat articolul 6 alineatul 1 din Conventie;
2. hotaraste ca nu este necesar sa se pronunte asupra capatului de cerere fondat pe articolul 13 din Conventie;
3. hotaraste ca:
a. statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 alin. 2 din Conventie, 4.000 euro cu titlu de prejudiciu material si moral si 600 euro pentru cheltuieli de judecata, care urmeaza sa fie platiti in lei, conform ratei de schimb aplicabile la momentul platii;
b. aceasta suma va fi majorata, incepand de la data expirarii termenului mentionat pana la momentul efectuarii platii, cu o dobanda simpla de intarziere egala cu dobanda minima pentru imprumut practicata de Banca centrala europeana, valabila in aceasta perioada, la aceasta adaugandu-se o majorare cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru surplus.

Redactata in limba franceza si comunicata in scris la data de 27 mai 2003, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.

_________________

LEGE nr. 554 din 2 decembrie 2004 privind Contenciosul Administrativ

LEGE nr. 554 din 2 decembrie 2004
contenciosului administrativ
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.154 din 7 decembrie 2004

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

CAP. I
Dispozitii generale

ART. 1
Subiectele de sezina
(1) Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public.
(2) Se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
(3) Avocatul Poporului, ca urmare a controlului realizat, potrivit legii sale organice, in baza unei sesizari a unei persoane fizice, daca apreciaza ca ilegalitatea actului sau excesul de putere al autoritatii administrative nu poate fi inlaturat decat prin justitie, poate sesiza instanta competenta de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petitionarul dobandeste, de drept, calitatea de reclamant, urmand a fi citat in aceasta calitate.
(4) Ministerul Public, atunci cand, in urma exercitarii atributiilor prevazute de legea sa organica, apreciaza ca incalcarile drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale persoanelor se datoreaza existentei unor acte administrative unilaterale individuale ale autoritatilor publice emise cu exces de putere, sesizeaza instanta de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vatamate. Petitionarul dobandeste, de drept, calitatea de reclamant, urmand a fi citat in aceasta calitate.
(5) Cand Ministerul Public apreciaza ca, prin excesul de putere, concretizat in emiterea unui act administrativ normativ, se vatama un interes public, va sesiza instanta de contencios administrativ competenta de la sediul autoritatii publice emitente.
(6) Autoritatea publica emitenta a unui act administrativ nelegal poate sa solicite instantei constatarea nulitatii acestuia, in situatia in care actul nu mai poate fi revocat, intrucat a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice. In cazul admiterii actiunii, instanta se va pronunta, la cerere, si asupra legalitatii actelor civile incheiate in baza actului administrativ nelegal, precum si asupra efectelor civile produse.
(7) Persoana vatamata in drepturile sale sau in interesele sale legitime, prin ordonante sau dispozitii din ordonante ale Guvernului neconstitutionale, se poate adresa instantei de contencios administrativ, in conditiile prezentei legi.
(8) In conditiile prezentei legi, actiunile in contencios administrativ pot fi introduse de prefect si de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, precum si de orice persoana de drept public vatamata intr-un drept sau, dupa caz, cand s-a vatamat un interes legitim.
(9) Participarea in instanta a reprezentantului Ministerului Public este obligatorie. Pentru situatia prevazuta la alin. (5), instanta, din oficiu sau la cerere, poate introduce in cauza organismele sociale cu personalitate juridica interesate.
ART. 2
Semnificatia unor termeni
(1) In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
a) persoana vatamata - orice persoana fizica sau juridica ori grup de persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vatamate prin acte administrative; in sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vatamate si organismele sociale care invoca vatamarea unui interes public prin actul administrativ atacat;
b) autoritatea publica - orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autoritatilor publice, in sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public;
c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dand nastere, modificand sau stingand raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect:
- punerea in valoare a bunurilor proprietate publica;
- executarea lucrarilor de interes public;
- prestarea serviciilor publice;
- achizitiile publice;
d) act administrativ-jurisdictional - actul juridic emis de o autoritate administrativa cu atributii jurisdictionale in solutionarea unui conflict, dupa o procedura bazata pe contradictorialitate si cu asigurarea dreptului la aparare;
e) contenciosul administrativ - activitatea de solutionare, de catre instantele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor in care cel putin una dintre parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;
f) instanta de contencios administrativ, denumita in continuare instanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel si tribunalele administrativ-fiscale;
g) nesolutionarea in termenul legal a unei cereri - faptul de a nu raspunde solicitantului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede alt termen;
h) refuzul nejustificat de a solutiona o cerere - exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea;
i) plangere prealabila - plangerea prin care se solicita autoritatii publice emitente sau celei ierarhic superioare, dupa caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, in sensul revocarii acestuia;
j) act de comandament cu caracter militar - actul administrativ referitor la problemele strict militare ale activitatii din cadrul fortelor armate, specifice organizarii militare, care presupun dreptul comandantilor de a da ordine subordonatilor in aspecte privitoare la conducerea trupei, in timp de pace sau razboi, sau, dupa caz, la indeplinirea serviciului militar;
k) serviciu public - activitatea organizata sau autorizata de o autoritate publica, in scopul satisfacerii, dupa caz, a unui interes public;
l) interes public - interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice;
m) exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere, apartinand autoritatilor administratiei publice, prin incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, prevazute de Constitutie sau de lege;
n) drept vatamat - orice drept fundamental prevazut de Constitutie sau de lege, caruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;
o) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat;
p) interes legitim public - posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept fundamental care se exercita in colectiv ori, dupa caz, in considerarea apararii unui interes public;
r) organisme sociale interesate - structuri neguvernamentale, sindicate, asociatii, fundatii si altele asemenea, care au ca obiect de activitate protectia drepturilor diferitelor categorii de cetateni sau, dupa caz, buna functionare a serviciilor publice administrative;
s) paguba iminenta - prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenta sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice ori a unui serviciu public;
s) instanta de executare - instanta care a solutionat fondul litigiului de contencios administrativ.
(2) Se asimileaza actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului in termenul legal.
ART. 3
Tutela administrativa
(1) Prefectul poate ataca, in termenele prevazute la art. 11, in fata instantei de contencios administrativ, actele emise de autoritatile administratiei publice locale, daca le considera nelegale.
(2) Agentia Nationala a Functionarilor Publici poate ataca in fata instantei de contencios administrativ actele autoritatilor publice centrale si locale prin care se incalca legislatia privind functia publica, in conditiile prezentei legi si ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata.
(3) Pana la solutionarea cauzei, actul atacat potrivit alin. (1) si (2) este suspendat de drept.
ART. 4
Exceptia de nelegalitate
(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate. In acest caz, instanta, constatand ca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, va sesiza prin incheiere motivata instanta de contencios administrativ competenta, suspendand cauza.
(2) Instanta de contencios administrativ se pronunta, dupa procedura de urgenta, in sedinta publica, cu citarea partilor.
(3) Solutia instantei de contencios administrativ este supusa recursului, care se declara in 48 de ore de la pronuntare ori de la comunicare si se judeca in 3 zile de la inregistrare, cu citarea partilor prin publicitate.
(4) In cazul in care instanta de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost constatata.
ART. 5
Actele nesupuse controlului si limitele controlului
(1) Nu pot fi atacate in contenciosul administrativ:
a) actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;
b) actele de comandament cu caracter militar.
(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara.
(3) Actele administrative emise pentru aplicarea regimului starii de razboi, al starii de asediu sau al celei de urgenta, cele care privesc apararea si securitatea nationala ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum si pentru inlaturarea consecintelor calamitatilor naturale, epidemiilor si epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.
(4) In litigiile prevazute la alin. (3) nu sunt aplicabile prevederile art. 14 si 21.
ART. 6
Actele administrativ-jurisdictionale
(1) Jurisdictiile administrative speciale sunt facultative si gratuite.
(2) Actele administrativ-jurisdictionale pot fi atacate direct la instanta de contencios administrativ competenta potrivit art. 10, in termen de 15 zile de la comunicare, daca partea nu exercita caile administrativ-jurisdictionale de atac.
(3) Daca partea care a optat pentru jurisdictia administrativa speciala intelege sa nu utilizeze calea administrativ-jurisdictionala de atac, va notifica aceasta organului administrativ-jurisdictional competent. Termenul prevazut la alin. (2) incepe sa curga de la data notificarii.
(4) Daca partea care a optat pentru jurisdictia administrativa speciala intelege sa renunte la calea administrativ-jurisdictionala in timpul solutionarii acestui litigiu, va notifica intentia sa organului administrativ-jurisdictional sesizat, care emite o decizie ce atesta renuntarea la jurisdictia administrativa speciala. Termenul prevazut la alin. (2) incepe sa curga de la data comunicarii acestei decizii.

CAP. II
Procedura de solutionare a cererilor in contenciosul administrativ

ART. 7
Procedura prealabila
(1) Inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie sa solicite autoritatii publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. Plangerea se poate adresa in egala masura organului ierarhic superior, daca acesta exista.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile si in ipoteza in care legea speciala prevede o procedura administrativ-jurisdictionala, iar partea nu a optat pentru aceasta.
(3) Este indreptatita sa introduca plangere prealabila si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul in care a luat cunostinta, pe orice cale, de existenta acestuia, in limitele termenului de 6 luni prevazut la alin. (7).
(4) Plangerea prealabila, formulata potrivit prevederilor alin. (1), se solutioneaza in termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. g).
(5) In cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vatamati prin ordonante sau dispozitii din ordonante, precum si in cazul prevazut la art. 4 alin. (2), nu este obligatorie procedura prealabila.
(6) Plangerea prealabila in cazul actiunilor care au ca obiect contractele administrative are semnificatia concilierii in cazul litigiilor comerciale, dispozitiile din Codul de procedura civila fiind aplicabile in mod corespunzator.
(7) Plangerea prealabila in cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai tarziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescriptie.
ART. 8
Obiectul actiunii judiciare
(1) Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila adresata autoritatii publice emitente sau daca nu a primit nici un raspuns in termenul prevazut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea, in tot sau in parte, a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat intr-un drept al sau, recunoscut de lege, prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a cererii.
(2) Instanta de contencios administrativ este competenta sa solutioneze litigiile care apar in fazele premergatoare incheierii unui contract administrativ, precum si orice litigii legate de aplicarea si executarea contractului administrativ.
(3) La solutionarea litigiilor prevazute la alin. (2) se va avea in vedere regula dupa care principiul libertatii contractuale este subordonat principiului prioritatii interesului public.
ART. 9
Actiunile impotriva ordonantelor Guvernului
(1) Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim prin ordonante sau dispozitii din ordonante introduce actiune la instanta de contencios administrativ, insotita de exceptia de neconstitutionalitate.
(2) Instanta de contencios administrativ, daca apreciaza ca exceptia indeplineste conditiile prevazute de art. 29 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, sesizeaza, prin incheiere motivata, Curtea Constitutionala si suspenda solutionarea cauzei pe fond.
(3) Instanta de contencios administrativ, dupa pronuntarea Curtii Constitutionale, repune cauza pe rol si va da termen, cu citarea partilor, numai daca ordonanta sau o dispozitie a acesteia a fost declarata neconstitutionala. In caz contrar, respinge actiunea ca inadmisibila pe fond.
(4) In situatia in care decizia de declarare a neconstitutionalitatii este urmarea unei exceptii ridicate in alta cauza, sesizarea instantei de contencios administrativ se va face in conditiile art. 7 alin. (5) si ale art. 11 alin. (1) si (2), cu precizarea ca termenele incep sa curga de la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
ART. 10
Instanta competenta
(1) Litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, de pana la 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.
(2) Recursul impotriva sentintelor pronuntate de tribunalele administrativ-fiscale se judeca de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, iar recursul impotriva sentintelor pronuntate de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel se judeca de Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.
(3) Reclamantul se poate adresa instantei de la domiciliul sau sau celei de la domiciliul paratului. Daca reclamantul a optat pentru instanta de la domiciliul paratului, nu se poate invoca exceptia necompetentei teritoriale.
ART. 11
Termenul de introducere a actiunii
(1) Cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual sau recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la:
a) data primirii raspunsului la plangerea prealabila sau, dupa caz, data comunicarii refuzului, considerat nejustificat, de solutionare a cererii;
b) data expirarii termenului legal de solutionare a cererii, fara a depasi termenul prevazut la alin. (2);
c) data incheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, in cazul contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusa si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai tarziu de un an de la data emiterii actului.
(3) In cazul actiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agentia Nationala a Functionarilor Publici, termenul curge de la data cand s-a cunoscut existenta actului nelegal, fiind aplicabile in mod corespunzator prevederile alin. (2).
(4) Ordonantele sau dispozitiile din ordonante care se considera a fi neconstitutionale, precum si actele administrative cu caracter normativ care se considera a fi nelegale pot fi atacate oricand.
(5) Termenul prevazut la alin. (1) este termen de prescriptie, iar termenul prevazut la alin. (2) este termen de decadere.
ART. 12
Documentele necesare
Reclamantul va anexa la actiune copia actului administrativ pe care il ataca sau, dupa caz, raspunsul autoritatii publice prin care i se comunica refuzul rezolvarii cererii sale. In situatia in care reclamantul nu a primit nici un raspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificata prin numarul si data inregistrarii la autoritatea publica, precum si orice inscris care face dovada indeplinirii procedurii prealabile.
ART. 13
Citarea partilor, relatii
(1) La primirea cererii, instanta va dispune citarea partilor si va putea cere autoritatii al carei act este atacat sa ii comunice de urgenta acel act, impreuna cu intreaga documentatie care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei.
(2) In situatia in care reclamant este un tert in sensul art. 1 alin. (2) sau cand actiunea este introdusa de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public, instanta va cere autoritatii publice emitente sa ii comunice de urgenta actul atacat impreuna cu documentatia care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei.
(3) In mod corespunzator situatiilor prevazute la alin. (1) si (2), dupa caz, se va proceda si in cazul actiunilor care au ca obiect refuzul de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.
(4) Daca autoritatea publica nu trimite in termenul stabilit de instanta lucrarile cerute, conducatorul acesteia va fi obligat, prin incheiere interlocutorie, sa plateasca statului, cu titlu de amenda judiciara, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de intarziere nejustificata.
ART. 14
Suspendarea executarii actului
(1) In cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, o data cu sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ pana la pronuntarea instantei de fond.
(2) Instanta va rezolva cererea de suspendare, de urgenta, cu citarea partilor.
(3) Cand in cauza este un interes public major, de natura a perturba grav functionarea unui serviciu public administrativ de importanta nationala, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusa si de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicandu-se in mod corespunzator.
(4) Incheierea sau, dupa caz, sentinta prin care se pronunta suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
ART. 15
Solicitarea suspendarii prin actiunea principala
(1) Suspendarea executarii actului administrativ unilateral poate fi solicitata de reclamant si prin cererea adresata instantei competente pentru anularea, in tot sau in parte, a actului atacat. In acest caz, instanta va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o data cu actiunea principala sau printr-o actiune separata, pana la solutionarea actiunii in fond.
(2) Dispozitiile alin. (2) si (4) ale art. 14 se aplica in mod corespunzator.
(3) Hotararea data cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspenda executarea.
ART. 16
Introducerea in cauza a functionarului
(1) Cererile in justitie prevazute de prezenta lege vor putea fi formulate si personal impotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a incheiat actul ori, dupa caz, care se face vinovata de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, daca se solicita plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru intarziere. In cazul in care actiunea se admite, persoana respectiva va putea fi obligata la plata despagubirilor, solidar cu autoritatea publica respectiva.
(2) Persoana actionata astfel in justitie il poate chema in garantie pe superiorul sau ierarhic, de la care a primit ordin scris sa elaboreze sau sa nu elaboreze actul.
ART. 17
Judecarea cererilor
(1) Cererile adresate instantei se judeca de urgenta si cu precadere in sedinta publica, in completul stabilit de lege.
(2) Pentru cererile formulate in baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevazute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru cauzele neevaluabile in bani, cu exceptia celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare.
(3) Hotararile vor fi redactate si motivate de urgenta, in cel mult 10 zile de la pronuntare.
ART. 18
Solutiile pe care le poate da instanta
(1) Instanta, solutionand cererea la care se refera art. 8 alin. (1), poate, dupa caz, sa anuleze, in tot sau in parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris.
(2) Instanta este competenta sa se pronunte, in afara situatiilor prevazute la art. 1 alin. (8), si asupra legalitatii actelor sau operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecatii.
(3) In cazul solutionarii cererii, instanta va hotari si asupra despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru.
(4) Atunci cand obiectul actiunii in contencios administrativ il formeaza un contract administrativ, in functie de starea de fapt, instanta poate:
a) dispune anularea acestuia, in tot sau in parte;
b) obliga autoritatea publica sa incheie contractul la care reclamantul este indrituit;
c) impune uneia dintre parti indeplinirea unei anumite obligatii;
d) suplini consimtamantul unei parti, cand interesul public o cere;
e) obliga la plata unor despagubiri pentru daunele materiale si morale.
(5) Solutiile prevazute la alin. (1) si la alin. (4) lit. b) si c) pot fi stabilite sub sanctiunea unei penalitati pentru fiecare zi de intarziere.
ART. 19
Termenul de prescriptie pentru despagubiri
(1) Cand persoana vatamata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi timp si despagubiri, termenul de prescriptie pentru cererea de despagubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei.
(2) Cererile se adreseaza instantelor de contencios administrativ competente, in termenul de un an prevazut la art. 11 alin. (2).
(3) Cererile prevazute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi in ceea ce priveste procedura de judecata si taxele de timbru.
ART. 20
Recursul
(1) Hotararea pronuntata in prima instanta poate fi atacata cu recurs, in termen de 15 zile de la pronuntare ori de la comunicare.
(2) Recursul suspenda executarea si se judeca de urgenta.
(3) In cazul admiterii recursului, instanta de recurs, casand sentinta, va rejudeca litigiul in fond, daca nu sunt motive de casare cu trimitere. Cand hotararea primei instante a fost data cu incalcarea dispozitiilor referitoare la competenta materiala din prezenta lege, cauza se va trimite la instanta competenta. Cand hotararea primei instante a fost pronuntata fara a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singura data, la aceasta instanta.
ART. 21
Judecarea recursului in situatii deosebite
(1) Recurentul, in situatii deosebite, cum ar fi implinirea termenului pana la care isi poate valorifica dreptul pretins, va putea solicita presedintelui instantei competente sa solutioneze recursul si stabilirea termenului de judecata a recursului chiar inainte de primirea dosarului.
(2) Cererea de fixare a unui termen de urgenta, insotita de dovada inregistrarii recursului la instanta de fond, se solutioneaza in termen de 24 de ore de la prezentarea acesteia presedintelui instantei de recurs.
(3) Solutia de admitere a cererii se comunica de indata instantei de fond, care are obligatia redactarii hotararii atacate, a comunicarii acesteia partilor, precum si a expedierii dosarului, intr-un termen de 5 zile.
(4) Motivarea recursului se poate face, sub sanctiunea nulitatii pentru tardivitate, in termen de doua zile de la comunicare.
(5) Procedura de citare a partilor si de comunicare a motivelor de recurs se va efectua cu prescurtarea termenului la 48 de ore, prin agent procedural sau prin orice mijloc rapid de comunicare a informatiilor scrise.

CAP. III
Procedura de executare

ART. 22
Titlul executoriu
Hotararile judecatoresti definitive si irevocabile, prin care s-au admis actiunile formulate potrivit dispozitiilor prezentei legi, constituie titluri executorii.
ART. 23
Obligatia publicarii
Hotararile judecatoresti definitive si irevocabile, prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ, sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor. Ele se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, sau, dupa caz, in monitoarele oficiale ale judetelor ori al municipiului Bucuresti, la cererea instantei de executare ori a reclamantului, fiind scutite de plata taxelor de publicitate.
ART. 24
Obligatia executarii
(1) Daca in urma admiterii actiunii autoritatea publica este obligata sa incheie, sa inlocuiasca sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris, executarea hotararii definitive si irevocabile se va face in termenul prevazut in cuprinsul ei, iar in lipsa unui astfel de termen, in cel mult 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a hotararii.
(2) In cazul in care termenul nu este respectat, se va aplica conducatorului autoritatii publice sau, dupa caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de intarziere, iar reclamantul are dreptul la despagubiri pentru intarziere.
(3) Neexecutarea sau nerespectarea hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile pronuntate de instanta de contencios administrativ si dupa aplicarea amenzii prevazute la alin. (2) constituie infractiune si se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda de la 25.000.000 lei la 100.000.000 lei.
ART. 25
Instanta de executare
(1) Sanctiunea si despagubirile prevazute la art. 24 alin. (2) se aplica, respectiv se acorda, de instanta de executare, la cererea reclamantului. Hotararea se ia in camera de consiliu, de urgenta, cu citarea partilor.
(2) Cererea prevazuta la alin. (1) este scutita de taxa de timbru.
(3) Hotararea pronuntata de instanta de executare poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplica, in mod corespunzator, si pentru punerea in executare a hotararilor instantelor de contencios administrativ date pentru solutionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.
ART. 26
Actiunea in regres
Conducatorul autoritatii publice se poate indrepta cu actiune impotriva celor vinovati de neexecutarea hotararii, potrivit dreptului comun. In cazul in care cei vinovati sunt functionari publici, se vor aplica reglementarile speciale.

CAP. IV
Dispozitii tranzitorii si finale

ART. 27
Judecarea cauzelor aflate pe rol
Cauzele aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a prezentei legi vor continua sa se judece potrivit legii aplicabile in momentul sesizarii instantei.
ART. 28
Completarea cu dreptul comun
(1) Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritatile publice, pe de o parte, si persoanele vatamate in drepturile sau interesele lor legitime, pe de alta parte, precum si cu procedura reglementata de prezenta lege. Compatibilitatea aplicarii unor norme ale Codului de procedura civila se stabileste de instanta, cu prilejul solutionarii exceptiilor.
(2) Actiunile introduse de Avocatul Poporului, de Ministerul Public, de prefect si de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, precum si cele introduse impotriva actelor administrative normative nu mai pot fi retrase.
ART. 29
Corelarea terminologica
Ori de cate ori intr-o lege speciala anterioara prezentei legi se face trimitere la Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau generic la instanta de contencios administrativ, trimiterea se va socoti facuta la dispozitiile corespunzatoare din prezenta lege.
ART. 30
Dispozitii tranzitorii
Pana la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se solutioneaza de sectiile de contencios administrativ ale tribunalelor.
ART. 31
Intrarea in vigoare
(1) Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(2) Pe aceeasi data se abroga Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, cu modificarile ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare.

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU

p. PRESEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA

Bucuresti, 2 decembrie 2004.
Nr. 554.

-------

Regimul strainilor in Romania - Decizia Curtii Constitutionale nr.464 din 4 decembrie 2003

DECIZIE nr. 464 din 4 decembrie 2003
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) si a celor ale art. 82 alin. (1) teza finala din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, aprobata cu modificari prin Legea nr. 357/2003
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA

Nicolae Popa - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Ioan Vida - judecator
Florentina Balta - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) si a celor ale art. 82 alin. (1) teza finala din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, aprobata cu modificari prin Legea nr. 357/2003, exceptie ridicata de Keles Dursun in Dosarul nr. 592/CA/2003 al Curtii de Apel Constanta - Sectia contencios administrativ.
La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.
Curtea dispune a se face apelul si in Dosarul nr. 363C/2003, avand ca obiect aceeasi exceptie, ridicata de Genc Ali Riza in Dosarul nr. 635/CA/2003 al aceleiasi instante.
La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.
Curtea, din oficiu, pune in discutie conexarea dosarelor, avand in vedere identitatea de obiect a acestora.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, in temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicata, raportat la art. 164 din Codul de procedura civila, dispune conexarea Dosarului nr. 363C/2003 la Dosarul nr. 362C/2003, care a fost primul inregistrat. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) si a celor ale art. 82 alin. (1) teza finala din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002. Se arata ca art. 16 din Constitutie are in vedere persoane care au calitatea de cetateni romani, nefiind aplicabil strainilor. In acest sens este invocata si jurisprudenta Curtii Constitutionale. Totodata, se apreciaza ca prevederile criticate nu contravin nici celorlalte dispozitii constitutionale invocate in sustinerea exceptiei.

CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarelor, constata urmatoarele:
Prin incheierile din 12 iunie 2003, pronuntate in dosarele nr. 592/CA/2003 si nr. 635/CA/2003, Curtea de Apel Constanta - Sectia contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) si a celor ale art. 82 alin. (1) teza finala din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, exceptie ridicata de Keles Dursun si, respectiv, Genc Ali Riza.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, identica in ambele dosare, autorii acesteia sustin ca prevederile art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 incalca dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) si ale art. 18 alin. (1). Potrivit sustinerilor autorilor exceptiei, prevederile criticate din ordonanta de urgenta "creeaza o discriminare evidenta intre toti cetatenii romani si straini care pot constitui societati comerciale cu raspundere limitata potrivit Legii nr. 31/1990, republicata", intrucat, spre deosebire de cetatenii romani, cei straini "sunt obligati pentru prelungirea ulterioara a dreptului de sedere sa faca dovada crearii a cel putin 10 locuri de munca sau aport de capital in valuta de cel putin 50.000 euro - potrivit prevederilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. IV din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 sau sa prezinte inscrisuri care sa ateste venituri personale in cuantum de cel putin 500 euro lunar obtinute din activitati desfasurate pe teritoriul Romaniei conform art. 55 alin. (2) lit. d) pct. V".
O a doua critica de neconstitutionalitate priveste art. 82 alin. (1) teza finala din aceeasi ordonanta de urgenta, care, in opinia autorilor exceptiei, ar contraveni dispozitiilor art. 18 alin. (1) si ale art. 128 din Constitutie. Se sustine ca "dreptul la recurs, ca drept fundamental, este incalcat", iar sentinta pronuntata fiind irevocabila, "partile nu se pot adresa unei instante superioare printr-o cale ordinara de atac cu scopul casarii pentru eventualele motive de netemeinicie si nelegalitate a hotararii judecatoresti pronuntate de instanta de fond". De asemenea, in motivarea exceptiei se mai arata ca "exercitiul unor drepturi sau libertati poate fi restrans numai prin lege si numai in situatii limitativ prevazute, ceea ce intra in contradictie cu dispozitiile prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, care nu este o lege", incalcandu-se astfel dispozitiile art. 49 din Constitutie.
Curtea de Apel Constanta - Sectia contencios administrativ apreciaza ca dispozitiile criticate sunt constitutionale, iar exceptia de neconstitutionalitate formulata este neintemeiata. Se considera de catre instanta ca "exceptia invocata apare ca neintemeiata, cat timp dispozitiile ordonantei nu contravin principiului egalitatii, caci egalitatea intre cetateni nu impiedica stabilirea unor restrictii sau limitari ale drepturilor". Totodata, se precizeaza ca art. 55 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 vizeaza "modalitatea de prelungire a dreptului de sedere temporara in Romania a strainului care a intrat in tara in scopul desfasurarii activitatii comerciale si care trebuie sa faca dovada ca intr-adevar este interesat de o reala investitie, de o activitate comerciala prospera, si nu de a se folosi de acest scop doar pentru a locui in Romania".
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 82 alin. (1) teza finala, instanta considera ca "nici acest text nu vine in contradictie cu normele constitutionale", intrucat "accesul liber la justitie nu are semnificatia ca acesta trebuie asigurat la toate structurile judecatoresti si la toate caile de atac, legiuitorul fiind cel care poate institui reguli deosebite in considerarea unor situatii deosebite". De asemenea, instanta arata ca nici o reglementare internationala nu impune "un anumit numar al gradelor de jurisdictie sau un anumit numar al cailor de atac".
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate. De asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificarile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului. Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata.
In esenta, cu privire la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, se arata ca art. 16 din Constitutie nu este aplicabil cauzelor referitoare la straini, intrucat acest text are in vedere persoane care au calitatea de cetateni romani. In acest sens este invocata jurisprudenta Curtii Constitutionale. Se apreciaza ca prevederile criticate sunt in concordanta cu art. 18 alin. (1) din Constitutie, iar, raportat la art. 49 din Constitutie, acestea "nu contin restrangeri speciale ale exercitiului unor drepturi pentru straini".
Referitor la invocarea incalcarii art. 128 din Constitutie prin art. 82 alin. (1) teza finala din ordonanta de urgenta, Guvernul apreciaza ca exceptia este neintemeiata. Se arata, in acest sens, ca "accesul la justitie nu inseamna accesul la toate structurile judecatoresti si la toate caile de atac" si ca "art. 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu impune un anumit numar al gradelor de jurisdictie sau un anumit numar al cailor de atac". In sustinerea acestor opinii, Guvernul invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale, ca si pe cea a Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, prin hotararea pronuntata in cauza "Golder impotriva Regatului Unit", 1975, a statuat ca "Dreptul de acces la tribunale [...] nu este absolut".
Avocatul Poporului considera ca dispozitiile ordonantei de urgenta criticate sunt constitutionale.
Se apreciaza ca art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, fata de prevederile art. 18 alin. (1) si ale art. 49 din Constitutie, sunt constitutionale, intrucat "textul de lege criticat nu contine restrangeri speciale ale exercitiului unor drepturi pentru strainii care urmeaza procedura de prelungire a dreptului de sedere temporara in Romania". De asemenea, se sustine ca "dispozitiile art. 16 alin. (1) si alin. (2) din Constitutie, care reglementeaza egalitatea cetatenilor si a autoritatilor publice in fata legii, nu sunt aplicabile cauzelor referitoare la straini".
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 82 alin. (1) teza finala, Avocatul Poporului apreciaza ca acestea nu contravin prevederilor art. 128 din Constitutie, deoarece "reglementarea cailor ordinare sau extraordinare de atac este de competenta exclusiva a legiuitorului, care poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura". In acest sens, este invocata si jurisprudenta Curtii Constitutionale.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinand incheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicata, precum si celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) si cele ale art. 82 alin. (1) teza finala din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul strainilor in Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 955 din 27 decembrie 2002, aprobata cu modificari prin Legea nr. 357/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 537 din 25 iulie 2003.
Textele criticate pentru neconstitutionalitate au urmatorul cuprins:
- Art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV) si (V): "Prelungirile ulterioare ale dreptului de sedere temporara se pot acorda daca strainul indeplineste urmatoarele conditii: [...]
d) cererile pentru prelungirile ulterioare ale dreptului de sedere temporara trebuie insotite de urmatoarele documente: [...]
(IV) documente din care sa rezulte ca investitia este concretizata in aport de capital sau transfer de tehnologie, in valoare de cel putin 70.000 euro ori crearea a 15 locuri de munca, in cazul actionarului, si 50.000 euro ori crearea a cel putin 10 locuri de munca, in cazul asociatului;
(V) documente care sa ateste venituri personale in cuantum de cel putin 700 euro lunar, in cazul actionarului, si 500 euro lunar, in cazul asociatului, obtinute din activitatea desfasurata pe teritoriul Romaniei.";
- Art. 82 alin. (1): "Dispozitia de parasire a teritoriului poate fi atacata in termen de 5 zile lucratoare de la data comunicarii, la Curtea de Apel Bucuresti, in cazul in care aceasta a fost emisa de Autoritatea pentru straini, sau la Curtea de Apel in a carei raza de competenta teritoriala se afla formatiunea teritoriala care a emis dispozitia de parasire a teritoriului. Sentinta instantei este definitiva si irevocabila."
In esenta, critica de neconstitutionalitate se bazeaza pe sustinerea ca dispozitiile vizate incalca dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea in drepturi, ale art. 18 alin. (1) privind cetatenii straini, precum si pe cele ale art. 49, devenit dupa revizuirea si republicarea Constitutiei art. 53, privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati. Cu referire la dispozitiile art. 82 alin. (1) din ordonanta de urgenta, este invocata si incalcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 128, devenit art. 129, privind folosirea cailor de atac.
Dispozitiile constitutionale invocate in sustinerea exceptiei, dupa revizuirea si republicarea Constitutiei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 767 din data de 31 octombrie 2003, au urmatorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1) si (2): "(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 18 alin. (1): "Cetatenii straini si apatrizii care locuiesc in Romania se bucura de protectia generala a persoanelor si a averilor, garantata de Constitutie si de alte legi.";
- Art. 53: "(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.";
- Art. 129: "Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii."
1. Examinand sustinerea potrivit careia dispozitiile art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, care reglementeaza conditiile prelungirilor ulterioare ale dreptului de sedere temporara a strainilor in Romania, sunt neconstitutionale deoarece ar incalca principiul constitutional al egalitatii in drepturi si pe cel privind protectia strainilor, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata. Dispozitiile cuprinse in ordonanta de urgenta criticata nu sunt aplicabile decat strainilor, insusi actul normativ vizat avand ca obiect reglementarea regimului acestora, ceea ce exclude orice posibilitate de comparare cu situatia cetatenilor romani prin raportare la dispozitiile art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, republicata. Sub acest aspect este evident ca prevederile criticate sunt aplicabile, in egala masura, tuturor strainilor aflati in situatia de a li se prelungi sederea temporara.
Nici incalcarea principiului constitutional privind protectia strainilor, prevazut de art. 18 alin. (1), nu poate fi retinuta deoarece nu se poate sustine, in mod rational, ca masurile instituite ar leza "protectia generala a persoanelor si a averilor" de care se bucura strainii si apatrizii din Romania. Prin instituirea celor doua conditii legiuitorul a avut in vedere protejarea fireasca a intereselor economice nationale si a fortei de munca autohtone, ceea ce corespunde obligatiei ce revine statului, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutie, republicata.
2. Curtea constata ca este neintemeiata si critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 82 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, care prevad ca sentinta curtii de apel prin care se solutioneaza cererea de anulare a dispozitiei de parasire a teritoriului este definitiva si irevocabila.
Asa cum s-a stabilit in jurisprudenta Curtii Constitutionale, accesul la justitie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se infaptuieste justitia, iar instituirea regulilor de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti, deci si reglementarea cailor de atac, este de competenta exclusiva a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constitutie, republicata, invocat in motivarea exceptiei, text care face referire la "conditiile legii", atunci cand reglementeaza exercitarea cailor de atac, ca de altfel si art. 126 alin. (2) din Constitutie, republicata, care, referindu-se la competenta instantelor judecatoresti si la procedura de judecata, stabileste ca acestea "sunt prevazute numai de lege".
In ceea ce priveste invocarea dispozitiilor art. 53 din Constitutie, republicata, Curtea retine ca acest text constitutional nu este incident in cauza, intrucat nu se pune problema restrangerii unor drepturi sau a unor libertati constitutionale, ci de exercitare a unei cai de atac impotriva unei hotarari judecatoresti, care, asa cum s-a aratat, se poate realiza numai daca legea o prevede si numai in conditiile stabilite de aceasta.
Referitor la afirmatia ca reglementarea criticata a fost stabilita printr-o ordonanta, iar nu printr-o lege, Curtea retine ca, potrivit art. 115 din Constitutie, republicata, in virtutea delegarii legislative, ordonantele emise de Guvern au aceeasi forta juridica cu a reglementarilor cuprinse in lege.

Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicata, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,

CURTEA
In numele legii
DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. (2) lit. d) pct. (IV)-(V) si a celor ale art. 82 alin. (1) teza finala din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, aprobata cu modificari prin Legea nr. 357/2003, exceptie ridicata de Keles Dursun in Dosarul nr. 592/CA/2003 al Curtii de Apel Constanta - Sectia contencios administrativ si de Genc Ali Riza in Dosarul nr. 635/CA/2003 al aceleiasi instante.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 4 decembrie 2003.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
----------------